Last Updated on iunie 26, 2019 PNL a finalizat Propunerea legislativă de revizuire a Constituției României pentru punerea în aplicare a rezultatului Referendumului din 26 mai. Anunțul a fost făcut de Andronache Gabriel, deputat PNL de Brașov.
Andronache Gabriel: „PNL a finalizat Propunerea legislativă de revizuire a Constituției României pentru punerea în aplicare a rezultatului Referendumului din 26 mai
Temele de interes național validate prin referendum sunt următoarele:
↗️ Interzicerea amnistiei și a grațierii pentru fapte de corupție;
↗️ Interzicerea adoptării ordonanțelor de urgență în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare;
↗️ Extinderea dreptului de a sesiza neconstituționalitatea ordonanțelor de urgență și de către Președintele României sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție.”
Scopul urmărit de inițiatori este punerea în aplicare a rezultatului Referendumului pe probleme de interes național convocat de Președintele României, dl. Klaus Iohannis și desfășurat la data de 26 mai 2019. Referendumul a fost validat, în consecință Parlamentul României are obligația, conform jurisprudenței constituționale, de a discuta și a decide cu privire la temele referendumului, validate de poporul român prin scrutinul referendar amintit mai sus.
Inițiativa legislativă de revizuire constituie o aplicare a temelor validate prin referendumul desfășurat la date de 26 mai 2019, prin urmare a parcurs faza consultării publice.
Conținutul inițiativei de revizuire a Constituției nu implică cheltuieli bugetare, dispozițiile art.138 alin.(5) din Constituție nefiind incidente în prezenta procedură legislativă.