Brașov-Codlea, cu autobuze RATBV! Municipiul Codlea a semnat aderarea la transportul metropolitan! Vezi de când

Last Updated on mai 14, 2019 RATBV se extinde și la Codlea, de la 1 iulie, după modelul Cristian. Locuitorii din Codlea vor circula cu autobuzele RATBV sau microbuzele.

Locuitorii municipiului Codlea, navetiștii în general, vor beneficia de mijloace de transport în comun puse la dispoziție după ce Municipiul Codlea a semnat aderarea la transportul metropolitan. Astfel, începând cu 1 iulie, pe ruta Codlea – Brașov și retur vor circula autobuze RATBv, anunță codlea-info.ro.

Brașov-Codlea, cu autobuze RATBV! Municipiul Codlea a semnat aderarea la transportul metropolitan! Vezi de când 1

Nu se cunoaște deocamdată programul de funcționare, nici costul unui bilet/abonament. Cel mai probabil biletele vor fi mult mai ieftine, o parte din costurile operatorului fiind suportate de Primăria Codlea, partener în acest proiect, astfel că este posibil/probabil ca prețul unui bilet să fie în medie 2,5-3 lei.

În curând și în alte localități din zona metropolitană vor ajunge autobuze ale societăţii de transport public din Brașov. „Începem pregătirile pentru operare în mai multe localități din zona metropolitană printre care Sânpetru, Bod, Prejmer, Hărman. Toate aceste primării au arătat deschidere, la fel cum a arătat Primăria Cristian și alături de Primăria Brașov intră în parteneriatul pentru operare pe zona metropolitană”, a explicat George Cornea, președintele CA RATBV SA, pentru stiri.rttbrasov.ro.

Revenim cu detalii!

Previous Story

Brașov. George Scripcaru, a șaptea amânare a sentinței în cazul RATBV, judecat pentru abuz în serviciu. A zecea oară este cu noroc?

Next Story

Brașov. Noaptea Muzeelor, sâmbătă. Unde poți merge. Lista muzeelor deschise