Last Updated on aprilie 10, 2019 Primăria se pregătește să construiască o parcare gigant sub Parcul Central și o parcare și o șosea în zona de După Ziduri. Haiducie urbanistică, spune deputatul Tudor Benga (USR)
Tudor Benga: „Brașovul se îndreaptă vertiginos către genul de haiducie urbanistică întâlnită mai degrabă în București, Craiova sau Constanța. Autoritățile locale insistă să forțeze o serie de proiecte extrem de controversate și nocive și constat cu neplăcere că și tacticile seamănă tot mai tare cu de-alde Gabriela Firea, Olguta Vasilescu sau Radu Mazăre.
Atât proiectul de drum și parcare pe Dupa Ziduri cât și cel al parcării mamut din Parcul Central vor mutila iremediabil centrul orașului. Ieri am trimis o contestație oficială la proiectul de buget local pe 2019 privind alocarea financiară pentru parcajul de sub parc.
Fac un apel către toți factorii de decizie implicați să se oprească, să consulte în mod adecvat brașovenii și să organizeze concursul public de soluții necesar. Există soluții alternative care nu ne distrug orașul doar pentru a satisface interese imobiliare.
Fac de asemenea un apel către cetățeni să se informeze pe subiect și sa ia atitudine. Anumite lucruri iau secole să fie construite dar pot fi distruse în câteva săptămâni.