De ce face Guvernul PSD face mișto de Brașov? A dat 10 milioane de lei … celor din Covasna care nu-i pot trimite la Brașov. Ce promit deputații PSD de Brașov

Last Updated on februarie 12, 2019 De ce face Guvernul PSD face mișto de Brașov? A alocat 10 milioane de lei pentru Aeroportul Brașov. Dar banii i-a dat Consiliului Județean Covasna care nu-i poate cheltui. Vecinii din Covasna ceruseră bani pentru Brașov, nu pentru ei.

Cei 10 milioane de lei reprezintă o mică parte din valoarea totală a investiţiei, având în vedere că, potrivit studiului de fundamentare realizat în anul 2017, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 131.098.771 euro, sumă în care au fost incluse absolut toate cheltuielile, inclusiv 24,8 milioane de euro investite de Consiliul Judeţean Braşov până la momentul realizării documentului amintit.

Acum, provocarea pentru administraţia judeţeană din Covasna va fi să vadă cum se pot transfera cele 10 milioane de lei în conturile Consiliul Judeţean Braşov. Teoretic, nu prea are cum. Titular unic al investiţiei „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” este Consiliul Judeţean Braşov, care este singurul ordonator de credite, ceea ce înseamnă că este singura instituţie care poate primi o finanţare pentru acest proiect, spun cei de la bzb.ro.

De ce face Guvernul PSD face mișto de Brașov? A dat 10 milioane de lei ... celor din Covasna care nu-i pot trimite la Brașov. Ce promit deputații PSD de Brașov 1

Și deputații PSD fac mișto de Brașov. De exemplu, Roxana Mînzatu spune că va face un amendament la buget pentru 15 milioane de lei iar în dezbateri vor cere mai mult. De ce nu fac amendamentul direct pe o sumă mai mare? Iar apoi spune că suma de 15 milioane de lei este una realistă. Pai dacă este realistă de ce va cere la dezbaterea în comisii mai mult? Cât de realistă poate fi suma dacă pentru finalizarea lucrărilor mai este nevoie de aproximativ 50 de milioane de euro ( 220 de milioane de lei)?

„Proiectul Aeroportului Braşov-Ghimbav va genera dezvoltare economică locală şi regională. De aceea, noi, deputaţii PSD şi UDMR din Braşov am iniţiat acest amendament prin care propunem alocarea unei sume de cel puţin 15 milioane de lei pentru finanţarea proiectului în 2019.

În cadrul dezbaterilor din Comisiile de specialitate vom face eforturi pentru suplimentarea acestei sume. Suntem încrezători că la nivel guvernamental se va da un semnal pentru dezvoltare în Braşov şi în judeţele care vor beneficia de pe urma viitorului aeroport.

Fiecare finanţare ne aduce mai aproape de ceea ce ne dorim cu toţii – un aeroport care să aducă beneficii regiunii noastre. Considerăm că alocarea sumei de 15 milioane de lei este realistă în contextul general al finanţărilor de la buget pentru anul 2019.

Cel mai important, iniţiativa noastră este acceptabilă la nivel guvernamental. Este o propunere responsabilă, nu dorim sa vindem iluzii”, a declarat Roxana Mînzatu, deputat şi vicepreşedinte PSD.

În toată această umilință de la București, președintele Consiliului Județean, Adrian Veştea, anunță că 4 firme sunt interesate să construiască terminalul Aeroportului. Valoarea lucrărilor: 184 milioane de lei! Cu 10 milioane trimiși la Covasna și 15 milioane promise de deputații PSD ce se poate face?

„Criticat de unii, nedorit de guvernanți, dar așteptat de ani de către brașoveni, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav stârnește interes din ce in ce mai mare! Și cu pași siguri mergem înainte!

Astăzi, la ora 15:00 a expirat termenul de depunere a ofertelor privind achiziția proiectării și construirii terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav (AIBG).Valoarea totală a proiectării și execuției acestui obiectiv de investiții este de 184.671.650 lei.

Mă bucur că proiectarea și construirea terminalului de pasageri al AIBG a trezit un interes mare din partea firmelor de construcții. Patru firme de profil au depus oferte pentru realizarea terminalului de pasageri!

Așadar, avem de unde selecta și sper ca etapele de evaluare să fie parcurse fără probleme, astfel încât în cel mai scurt timp posibil să desemnăm un câștigător și să începem lucrările!” spune Adrian Veștea. 

Deputatul  Andronache Gabriel (PNL): „Constat, citind proiectul bugetului de stat pe 2019, că PSD (Partidul Statului Degeaba) lasă Brașovul fără bani de investiții.

Bugetul județului Brașov se va duce numai pe asistență socială pentru că așa stabilește d-na Dăncilă prin lege.

Autonomia locală dispare. Devenim un stat centralizat economic și social.

Acest fapt este confirmat și de Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, prin scrisoarea publică adresată parlamentarilor brașoveni.
În urma analizării argumentelor din scrisoare am decis împreună cu colega mea, Mara Mareș, deputat, și cu sprijinul Grupului Parlamentar PNL să depunem amendamente la legea bugetului de stat, două dintre acestea vizând finanțarea de la bugetul de stat a investiției Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav ( până în prezent Guvernul nu a alocat fonduri pentru acest obiectiv, alte aeroporturi primind fonduri, vezi Baia-Mare sau Iași) și a finanțării investiției de dotare cu aparatură medicală performantă a Spitalului Clinic Județean Brașov.

Amendamente la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019

Text amendament 1 propus

1 Anexa nr. 3 / 24 / Ministerul transporturilor/ Axa prioritară 2/ OS 2.3 – Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor Se propune alocarea expresă din Anexa nr. 3 / 24/ Ministerul transporturilor a sumei de 358.163 mii lei pentru obiectivul de investiții Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, reprezentând finanțarea integrală a acestui obiectiv.

Autori:
Gabriel Andronache- deputat PNL, Mara Mareș- deputat PNL
Grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat

Motivare amendament:Finanțarea integrală a obiectivului de investiții Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav trebuie corelată cu beneficiile aduse de un aeroport internațional operațional: turism, comerț, activități economice și locuri de muncă.

Sursa de finanţare:
Redistribuirea sumei pentru acest obiectiv de investiții, în cadrul Ministerului Transporturilor de la TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014- 2020- .Credite de angajament

Text amendament 2 propus

2. Anexa nr. 3 / 26/ Ministerul Sănătății/ Proiectul 1. Finanțarea dezvoltării și modernizarea infrastructurii sanitare

Se propune alocarea expresă din Anexa nr. 3 / 26/ Ministerul Sănătății/ Proiectul 1. Finanțarea dezvoltării și modernizarea infrastructurii sanitare
a sumei de 10.654 mii lei pentru obiectivul ,,Achiziția de echipamente necesare eficientizării actului medical în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”.

Autori:
Gabriel Andronache- deputat PNL, Mara Mareș- deputat PNL

Grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov are nevoie achiziția de echipamente necesare eficientizării actului medical.

Sursa de finanţare:
Realocarea sumei Anexa nr. 3 / 26/ Ministerul Sănătății/ Proiectul 1. Finanțarea dezvoltării și modernizarea infrastructurii sanitare – în cadrul proiectului 1”

Previous Story

Miahi Covaliu, COSR: „Braşov, Râşnov, Predeal, Cheile Grădiştei pot forma cel mai puternic centru pentru sporturile de iarnă din Europa de sud-est”

Next Story

Brașov. Mihai Nanu: „Planul S-Bahnului brașovean cu inel bidirecțional care să cuprindă Zona Metropolitană restrânsă plus ramificațiile Zărnești, Predeal, Sfântu Gheorghe, Feldioara și Codlea. Plus 5…”