Last Updated on februarie 8, 2019 Lucrările la traseele de mountain-bike din Poiana Brașov vor începe după încheierea sezonului de schi. Partea de proiectare a fost finalizată, iar recent a fost eliberată şi autorizaţia de construire pentru lucrări.
Traseele vor fi amenajate pe marginea pârtiilor, prin pădure, astfel încât să fie afectat cât mai puţin fondul forestier. Prin amenajarea celor 15 km de piste, Poiana ar putea deveni mai atractivă şi pe timp de vară, informează RTT Brasov.
Cele trei trasee vor face legătura între Poiana Braşov – Poiana de jos. Două dintre acestea vor putea fi utilizate doar pentru coborâre, fiind localizate în partea vestică a domeniului schiabil, între pârtiile Subteleferic şi Lupului.
Cel de-al treilea va avea un grad de dificultate redus şi va avea ca punct de plecare zona Hotelului Ruia şi va fi destinat familiilor cu copii. Fiecare dintre cele trei trasee va avea aproximativ 5 kilometri.
Investiţia va fi derulată de către Primărie în parteneriat cu Regia Locală a Pădurilor Kronstadt Braşov, iar în bugetul local pe anul 2019 va fi prevăzută suma de 500.000 de lei, pentru amenajarea celor trei trasee, după cum au anunţat oficialii municipalităţii. Lucrările vor începe după ce se va închide sezonul de schi, iar vremea se va încălzi.