Last Updated on februarie 19, 2019 România nu mai este un stat sigur. Asta au învățat-o rapid toți infractorii, de la hoți la violatori la criminali. Au un sprijin masiv în politicienii corupți aflați la guvernare și în Tudorel Toader. În următoarea perioadă se vor convinge și românii care sprijină veseli politicienii corupți. Valul de infracțiuni se va abate asupra lor, nu asupra politicienilor. Aceștia deja sunt corupți. Ei sunt parte a valului infracțional.
În Brașov se reclamă faptul că rezervoarele mașinilor sunt sparte. Ce vor păți hoții prinși? Vor fi condamnați la închisoare, eliberați repede și despăgubiți. Iar alte rezervoare vor fi sparte.
Radu Hossu: „Situația din teren, aștept să fiu convins că nu-i adevărat: Mă duc azi la service cu mașina (Parbriz Brasov, vă recomand, că tot veni vorba). Prietenul meu de acolo repara un rezervor de dubă și îmi zice următoarele:
– În ultimul timp îmi vine lumea cu rezervoare sparte, mai ales din Răcădău (ultimul cartier contruit ante-89, un fel de the high streets of Brașov). Pur și simplu s-a reînceput furtul de combustibil din rezervoare.
Eu mirat, îi spun că poate sunt doar câteva cazuri, la care el își întărește afirmațiile:
– Nu cred, ce zici de tonomate de cafea sparte pentru a fura puținii bani din ele?
Evident că m-au șocat afirmațiile omului care este unul umblat prin lume, citit (fiind și patronul service-ului) și care are un nas pentru diferiții curenți din societate.
Ceea ce mi-a spus cumva vine să confirme că societatea se degradează de sus în jos în ultimul timp, pe linia: „dacă ăia de sus fură și-și dau legi să scape, noi care abia trăim, de ce să nu o facem?”. Se prea poate ca eu, în bula mea middle-class să fi trecut cu vederea niște lucruri extrem de importante și definitorii pentru viitor: ce curente sociale s-au impus acum în masa largă a pupulației cu greu mai poate fi întoarse.
Dacă nu e ceva generalizat, atunci avertismentul pe care l-am spus în serile OUG13 rămâne valabil, dar chiar de luat în seamă:
Riscul cel mai mare al acestor atacuri asupra justiției nu este că unu’ sau altu’ scapă. Ci faptul că în societate se instaurează lipsa de încredere în instituții, ce duce la rândul ei la încalcarea regulilor lor, ce duce la degradare socială și pe orizontală și pe verticală, ce duce la regres, iar furtul din rezervoare sau din tonomate s-ar putea să devină ceva la ordinea zilei. Ăsta este riscul cel mare”.