Last Updated on ianuarie 12, 2019 USR Codlea solicită Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, instituția care administrează siguranța rutieră pe drumurile importante din județ, să comunice de urgență stadiul actual al licitației privind parapeții de beton pentru separarea sensurilor de mers pe tronsonul Codlea – Ghimbav.
Ovidiu Paraschivescu, coordonator de proiecte USR Codlea: “Încă din luna iulie 2018 încercăm să separăm traficul tot mai intens de pe DN1 către Ghimbav. Ne-am temut atunci de ce este mai rău și, din păcate, o persoană și-a pierdut viața ieri.
DRDP ne-a comunicat atunci că procedura de licitație a parapeților, pornită în decembrie 2017, se afla în faza de deliberare din partea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu termen de finalizare a procedurii între 2 săptămâni și 2 luni.
Credem că este nevoie ca toate instituțiile implicate, DRDP, Poliția Rutieră și IPJ să aplice de urgență măsuri temporare de reducere a riscurilor de accidente pe acest sector de drum: control radar (fix sau mobil) și semnalizare suplimentară pentru reducerea vitezei de rulare pe porțiunile cu grad ridicat de risc.
La USR vrem să forțăm o schimbare radicală de mentalitate în instituțiile publice: să prevenim în loc să reparăm după ce o nenorocire s-a produs.”