Brașov. S-a semnat. Autobuze RATBV şi la Ghimbav, Bod şi Sânpetru

Last Updated on ianuarie 15, 2019 RATBV se extinde în zona metropolitană și la Ghimbav, Bod şi Sânpetru, de la 1 iulie. Și orașul Râșnov a anunțat că de la 1 iulie se va introduce transportul RATBV.

Aurelian Danu, directorul executiv al Asociaţiei Metropolitane de Dezvoltare Durabilă a Transportului Public (AMDDTP) Braşov spune că au fost deja semnate documentele pentru introducerea liniilor de transport metropolitan în aceste 3 localități, iar în prezent sunt în curs de derulare procedurile şi pentru celelalte unităţi administrativ teritoriale.

Brașov. S-a semnat. Autobuze RATBV şi la Ghimbav, Bod şi Sânpetru 1

Autobuzele RATBV vor putea intra pe traseu după ce vor expira actualele licenţe de transport, valabile până la data de 30 iunie 2018, informează bzb.ro.

Anunţul privind introducerea transportului metropolitan de la 1 iulie a fost făcut încă de anul trecut, însă, la un moment dat s-a pus problema prelungirii actualelor licenţe până la data de 31 decembrie 2019, ca urmare a unei modificări a Legii serviciilor de transport public de călători, act normativ promulgat de preşedintele României la finalul lunii decembrie. „Conform noului act normativ, nu se vor mai prelungi licenţele de transport pentru localităţile care semnat au contracte încheiate cu asociaţiile de transport public de călători, cum este şi a noastră”, a explicat Danu.

Anunţul privind introducerea transportului metropolitan de la 1 iulie 2019 a fost făcut şi de Primăria Râşnov, reprezentanţii acesteia anunţând, luni, că „acest lucru se va întâmpla în toate cele 17 localităţi care fac parte din Asociaţia Metropolitană de Dezvoltare Durabilă a Transportului Public. Oraşul Râşnov este înscris în această asociaţie de transport metropolitan încă din anul 2013.

De atunci se poartă discuţii pe acest subiect. Specialiştii Asociaţiei Metropolitane de Dezvoltare Durabilă a Transportului Public au stabilit cinci coridoare ale transportului metropolitan care urmează legăturile cu principalele localităţi, pe drumuri naţionale sau judeţene, toate legate de Braşov. La Râşnov va exista coridorul 200. Asta înseamnă că toate autobuzele RATBV care vor face legătura dintre Râşnov şi Braşov, vor avea indicativul 200”.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Incendiu la o casă din oraș. Un bărbat a fost găsit decedat

Next Story

Accident Brașov. Pieton lovit de o mașină pe trotuar. Acum este în comă la spital. Ce spune Poliția