Last Updated on decembrie 11, 2018 Autoliv anunță că deschis o nouă divizie de electronice. În acest sens face noi angajări.
RBE (Romania Braşov Electronics) este numele noii divizii, prin intermediul căreia liderul mondial din domeniul siguranţei auto şi-a propus creşterea nivelului de expertiză pentru Tech Center-ul său din Braşov. Celor peste 450 de ingineri care dezvoltă şi testează soluţii de siguranţă pasivă pentru majoritatea producătorilor auto de pe glob, li se vor alătura noi colegi ce vor fi recrutaţi în vederea inovării şi dezvoltării sistemelor electronice de siguranţă din zona de Passive Safety, potrivit Mediafax.
Autoliv caută ingineri de dezvoltare şi testare software şi are drept prim proiect dezvoltarea unor inovaţii din domeniul Pre-Pretensioner, sistemul responsabil pentru funcţii inteligente ale centurii de siguranţă, prin care sunt folosite informaţii primite de la senzori pentru a reţine în scaun ocupantul, chiar şi înainte de o coliziune iminentă. Echipa de la Braşov coordonează proiectele europene din domeniu, din fază de cotare şi până la livrarea la client, totodată este leading tech center pe zona de aplicaţii electronice.
Proiectele în care vor fi implicaţi inginerii braşoveni au un grad ridicat de atractivitate întrucât presupun interacţiune directă cu clienţii, printre aceştia regăsindu-se nume importante din industria auto precum Volkswagen, Audi, Jaguar, Porsche, Daimler sau Land Rover.
Echipa ce se va completa la începutul anului 2019 îşi va extinde activitatea inovativă în zona de ”Active Seatbelts” – cu proiecte precum încorporarea unui sistem de vibraţii în centură pentru diverse atenţionări – dar şi în zona de ”Steering Wheels”, cu aplicaţii inovative integrate în volanele autoturismelor.
Noua divizie RBE va beneficia de îndrumarea colegilor cu experienţă care au ales să facă mutarea din Timişoara în Braşov, ulterior desprinderii oficiale a entităţii Veoneer, reprezentată de fostele divizii Autoliv din Timişoara şi Iaşi.
Inginerii Autoliv dezvoltă soluţii bazate pe cercetare multi-disciplinară. Capabilităţile senzoriale ale vehiculelor trebuie încorporate astfel încât acestea să ţină cont atât de contextul rutier, cât şi de starea şoferului, atunci când răspund unor evenimente din trafic.
Pe lângă echipele de ingineri de dezvoltare şi testare software deja existente, în structura diviziei de la Braşov urmează să se alăture Project Manageri, dar şi specialişti în zona de Quality Assurance, pentru a asigura integritatea portofoliului de activităţi.