Brașov: 23 de noi maimuţe la Zoo

(Last Updated On: November 14, 2018)

La Grădina Zoologică din Brașov au fost aduse 23 de maimuțe noi.

Primele exemplare de maimuţe din specia macacilor coadă de leu (şapte exemplare) şi din specia Colobus Guereza (opt exemplare) au ajuns la Braşov din Wuppertal (Germania) şi, respectiv, din Rotterdam (Olanda), informează bzb.ro.

„Deocamdată aceste specii sunt în carantină, dare le vor putea fi văzute peste puţin timp la Braşov”, a declarat directorul Zoo Braşov, Alin Pînzaru.

De asemenea, se mai aşteaptă patru masculi de capucin, care trebuie să vină din Franţa, iar din Belgia vor fi primite patru femele din specia lemur.

„Toate aceste specii de maimuţe sunt diurne, astfel că vor fi active pe timpul zilei şi nu vom mai avea reclamaţii de la vizitatori că nu au văzut maimuţe în incinta parcului”, a explicat Alin Pînzaru.