Last Updated on noiembrie 10, 2018 Mai sunt câteva zile până la 1 Decembrie și Brașovul se pregătește de sărbătoare. Se montează decorațiunile de Crăciun pe străzile din Centru. Vineri noapte a ajuns și bradul de Crăciun în Piața Sfatului.
Primarul George Scripcaru: „Deşi tradiţia aprinderii iluminatului festiv pentru Braşov, oraş din poveste, era în 6 decembrie, anul acesta, având în vedere că sărbătorim 100 de ani de la formarea României Mari, Municipalitatea a luat decizia ca acest eveniment să se desfăşoare în data de 1 decembrie, când se aniversează 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu România.
Din acelaşi motiv, iluminatul festiv va fi diferit faţă de ceilalţi ani, cu mai multe elemente noi şi pe o suprafaţă mult mai mare, astfel încât fiecare braşovean şi turist să simtă că Braşovul aniversează nu doar sărbătorile de iarnă, ci şi centenarul
Este un moment important pentru noi ca popor şi sper ca braşovenii să fie prezenţi pe 1 Decembrie în Piaţa Sfatului, pentru a putea spune împreună: La Mulți Ani, România”.
(foto brasovtv.com)
Iluminatul festiv va fi montat pe următoarele străzi: Str. N. Iorga, str. Lungă (în dreptul Casei Armatei), Livada Poştei, b-dul Eroilor, str. Mureşenilor, str. G. Bariţiu, str. George Bariţiu, Şirul Ghe. Dima, str. C. Brâncoveanu, str. Prundului,
str. Poarta Şchei, str. Grigoraş Dinicu, str. N. Bălcescu, str. Apollonia Hirscher, str. Postăvarului, str. Republicii, str. M. Weiss, str. Diaconu Coresi. La acestea se adaugă Parcul Titulescu, Piaţa Sfatului, Piaţa Unirii, Piaţa G. Enescu şi Piaţa Sf. Ioan.
În câteva dintre zone se schimbă şi conceptul de amenajare, astfel Republicii este gândită ca o traversare de 27 de portaluri care te duc spre locul central al Braşovului istoric.
În Piaţa Sfatului, pe lângă brad şi Târgul de Crăciun, în zona fântânii arteziene, va fi amplasată o fântână luminoasă, iar în Piaţa Sf. Ioan va fi amplasat un brad de Crăciun din luminiţe cu înălţimea de 10 m.