Primăria Brașov: Amenzi mai mari pentru cei care nu respectă regulamentul de salubrizare

Last Updated on octombrie 29, 2018 Consiliul local va dezbate miercuri propunerea municipalității de creștere a cuantumului amenzilor pentru nerespectarea unora dintre regulile de salubrizare valabile pe teritoriul municipiului Brașov.

„Având în vedere că în ultima perioadă a crescut numărul depozitărilor ilegale de deșeuri, că perioada de plată a jumătate din minimul amenzilor s-a prelungit prin lege de la 48 de ore la 15 zile, și pe de altă parte, că în unele cazuri amenda era mai mică decât cuantumul serviciilor de ridicare/curățenie, executivul municipiului a luat decizia de a propune Consiliului Local majorarea amenzilor aplicabile în majoritatea situațiilor care apar cu regularitate.
Primăria Brașov: Amenzi mai mari pentru cei care nu respectă regulamentul de salubrizare 1

Dacă propunerea va fi aprobată, Poliția Locală va derula acțiuni de monitorizarea platformelor de depozitare a deșeurilor, pe de o parte pentru a-i identifica și sancționa pe cei care depozitează ilegal deșeuri în zona platformelor de gunoi, iar pe de altă parte pentru a-i descuraja pe cei care colectează ilegal deșeuri reciclabile și a-i sancționa pe cei care preiau aceste deșeuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Sorin Toarcea.

CARE SUNT EXACT CONTRAVENȚIILE PENTRU CARE SE PROPUNE MAJORAREA AMENZILOR:
ART. 117 Pe raza Municipiului Brasov este interzisa:
a)aruncarea si/ sau depozitarea pe domeniul public si privat al municipiului a deseurilor de orice tip;
b)scoaterea prin maturare a gunoaielor si apelor uzate din imobile pe trotuare sau carosabil;

c)murdarirea, degradarea sau distrugerea statuilor, monumentelor, mobilierului urban (banci, cosuri de gunoi, jardinière, etc.) si a elementelor de joaca din locurile special amenajate;
d)contaminarea strazilor, trotuarelor, parcurilor, locurilor publice cu dejectii animaliere;

e)circulatia pe strazi cu pneurile murdare sau transportul in conditii improprii al oricaror produse sau materiale (ex.: scurgerea sau imprastierea de lichide sau materiale pe carosabil);
f)lipirea, scrierea sau expunerea de afise sau anunturi in alte locuri decat panourile speciale de afisaj;

g)astuparea gurilor de scurgere stradale;
h)depozitarea zapezii in amestec cu material antiderapant pe zonele verzi, garduri vii, alveole stradale;

i)spalarea autovehiculelor pe strazi, in rauri sau pe malurile acestora si in alte locuri ce apartin domeniului public si privat al municipiului Brasov, fara a detine autorizatiile legale necesare desfasurarii acestei activitati;

j)blocarea accesului utilizatorilor si a autovehiculelor apartinand operatorilor de salubrizare la platformele de colectare a deseurilor;
k)aprinderea focului in interiorul platformelor de colectare a deseurilor si in recipientii de colectare a deseurilor;
l)arderea vegetatiei si a rezidurilor rezultate in urma activitatilor de salubrizare;
m)mutarea recipientilor de colectare din cadrul locurilor special amenajate ;

n)depozitarea de catre persoanele fizice sau juridice a deseurilor la alt punct de colectare decat cel la care a fost arondat conform contractului incheiat cu operatorul licentiat;
o)scoaterea si/ sau imprastierea de catre persoane fizice a deseurilor;

p)executarea de lucrari de constructii/ reparatii etc fara a incheia contract cu operatorul de salubrizare pentru eliminarea deseurilor rezultate.

Previous Story

Brașov. Condamnare. Câți ani de închisoare a primit șoferul care a încercat să calce cu maşina două angajate în benzinăria OMV de la Gară

Next Story

Brașov. Bătrână găsită în comă de echipajele ISU în propria locuință