Foto Brașov. S-au reluat lucrările de asfaltare pe DN1 la intrarea în județul Brașov din direcția București

(Last Updated On: October 8, 2018)

Drumarii anunță că au reluat lucrările de asfaltare la intrare în Predeal.

Directia Regionala de Drumuri si Poduri Brasov: „Au reînceput lucrările de asfaltare pe DN1, la intrarea în județul Brașov din direcția București. Asfaltările vor dura cel puțin până la sfârșitul acestei săptămâni, zona afectata va fi semnalizată iar traficul va fi dirijat de semafoare.

Menționam de asemenea că reparațiile se vor desfășura doar în timpul săptămânii, între luni și joi, astfel încât să nu afecteze traficul din weekend.

Lucrările sunt executate în regie proprie cu utilajele din dotarea Secției Producție din cadrul DRDP Brașov.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă rugăm să respectați semnalizarea din zona!”