Last Updated on octombrie 1, 2018 În curând va apărea o carte, Drumul Poienii Brașovului, o documentarea asupra modului cum a fost construit.
Drumul Poienii Braşovului: „Noul drum spre Poiana Braşov, construcţie fascinantă realizată în timp record, acum mai bine de o jumătate de veac, nu este numai o lucrare inginerească de prestigiu.
El are deopotrivă şi atributele unei opere arhitecturale, în accepţiune vitruviană: firmitas – dovedind neîndoielnic durabilitate; utilitas – soluţionând simplu cerinţe funcţionale complexe şi favorizând noi oportunităţi de valorificare; venustas – fiind atât depozitar al propriei frumuseţi, descinse din compoziţia sa echilibrată, cât şi deschizător înspre frumuseţea oraşului din vale şi a reperelor arhitectonice ori naturale ale acestuia, prin perspectivele pe care le face posibile.
Dar, dincolo de toate atuurile tehnice sau artistice invocabile, drumul acesta ascunde o performanţă pe care doar puţine edificii au mai atins-o la Braşov: aceea de a fi devenit în mod natural un simbol comunitar de referinţă, o constantă a mentalului colectiv.
Îl purtăm aşadar cu grijă în profunzimile noastre, iar el ne poartă la rându-i, lin dar ferm, pe înălţimile sale”.