Brașov. Târg de Toamnă. Adoptă un țăran: „Hai la târg, omule drag, în luna lui brumar!”

Last Updated on octombrie 29, 2018 Sâmbătă, 10 noiembrie,  începând cu ora 11:30, pe strada Fagurului 70, cartier Stupini, brașovenii și turiștii sunt invitați la târg.

Adoptă un țăran: „Dragii noștri iubitori de țărani, Vă anunțăm cu mult entuziasm că un nou eveniment cu ștaif va avea loc în această superbă toamnă, în luna lui brumar, într-un locșor de suflet cu care ați făcut cunoștință de mai multe ori! Gazda noastră dragă este Mihai Moraru, gospodar din Stupinii Brașovului, care își pune la dispoziție ograda pentru a ne delecta împreună de un TÂRG DE TOAMNĂ pe cinste!

Brașov. Târg de Toamnă. Adoptă un țăran: „Hai la târg, omule drag, în luna lui brumar!” 1

Așadar, SÂMBĂTĂ, 10 NOIEMBRIE, începând cu ora 11:30, pe strada Fagurului 70, cartier Stupini, Brașov evident, sunteți așteptați cu mic cu mare la o petrecere cu dichis într-un cadru cel puțin deosebit! La adresa cu pricina veți găsi sâmbătă o sumedenie de produse, atât din tolba gazdei, cât și puse la dispoziție de alți producători, o parte din ei fiind gospodari înscriși deja în proiectul Adoptă un țăran, o altă parte membri de seamă ai programului Mallțărănesc. Enumerăm pentru curioși ce veți putea cumpăra, în linii mari, sâmbătă: fructe și legume de sezon, produse de panificație, produse lactate premiate, produse apicole, bunătățuri din carne, vin, conserve diverse, prăjituri, produse cosmetice 100% naturale și multe altele. În plus, vor fi alături de noi meșteri feluriți alături de care veți învăța tehnici diverse de lucru specifice.

SURPRIZELE acestui târg proaspăt de toamnă vor fi bunătățile puse de către noi la dispoziție pentru voi, spre degustare și, evident, cu titlu gratuit!

Iar a doua super SURPRIZĂ va fi o lansare de carte, altfel decât orice altă carte, pentru că vorbește despre condiția țăranului român prin lume!

Ce ziceți? Sună bine? Noi abia așteptăm!
Ne vedem așadar sâmbătă, pentru o zi ruptă din poveștile bunicilor noștri! Mihai, avem garanția că ne vom simți de vis în gospodăria ta! Și îți mulțumim pentru invitație!

INTRAREA ESTE LIBERĂ! VĂ RUGĂM apăsați butonul de PARTICIPARE doar dacă veniți sigur, pentru a putea avea și noi o idee despre numărul de participanți și a putea gestiona evenimentul mai bine. Cei care ne apreciază eforturile sunt încurajați să doneze cât doresc la cutiile special amenajate, ce vor fi străjuite de colegii noștri dragi pe tot parcursul evenimentului. Și fiindcă mulți dintre voi ați insistat să fim mai insistenți în această direcție, îndrăznim să vă facem o recomandare de donație sugerată, respectiv 30 lei. Acești bani se duc în susținerea proiectului, exclusiv!

Vă rugăm să lăsați animalele de companie acasă, grijile și tulburările, însă să veniți la petrecere cu cei mici și veseli, căci îi așteaptă și pe ei niște surprize. Voia bună este costumul obligatoriu pentru acest eveniment.

Urmăriţi postările din cadrul acestui eveniment, vă vom dezvălui zilnic câte ceva inedit despre activităţile de sâmbătă! Dacă doriţi să sprijiniţi online acest demers şi tot ceea ce facem, intraţi pe www.adoptauntaran.ro şi apăsaţi butonul de donaţii, din dreapta sus. De asemenea, vom anunța tot pe wall-ul acestui eveniment dacă se schimbă ceva, depinzând de vreme ^_^. Mulțumim pentru înțelegere!

Dumnezeu să vă-mburde în Rai!”.

Previous Story

Brașov. Bătrână găsită în comă de echipajele ISU în propria locuință

Next Story

Brașov. Reacție RATBV. Ica B.: „Cu șoferul acestui bus am călătorit nefericit, prinzandu-mi mana la usa pentru ca am ajutat o doamna in varsta sa urce cu un cărut de cumparaturi. Rusineeeee.degeaba ai oglinzi cat casa …transporti oameni, nenea…”