Brașov. Primăria a aprobat construirea de străzi noi în cartierul Tractorul

Primăria Brașov a eliberat primele autorizații de construire (AC 794/2018 și AC 795/2018) pentru două dintre străzile principale din zona noua din cartierul Tractorul, str. Nicolae Labiș, etapa 1, și Ioan Popasu, etapa 1.

Aceste străzi fac parte din parteneriatul pe care Municipalitatea îl are cu dezvoltării imobiliari din partea noua a cartierului Tractorul pentru modernizarea străzilor din această zonă.

Brașov. Primăria a aprobat construirea de străzi noi în cartierul Tractorul 1

Următoarea strada pentru care se fac demersurile necesare în vederea obținerii autorizației de construire este Ioan Ursu.

Desi graficul de lucrări pentru modernizarea acestor tronsoane de străzi prevedea ca in următoarele săptămâni să se facă inclusiv asfaltarea, cel puțin pe str. Ioan Popasu, acest grafic va fi decalat deoarece în ședința de astăzi a Comisiei de Circulație, furnizorul de gaz a solicitat acordul pentru introducerea a 700 de metri de rețea pe această stradă, având în vedere dezvoltările imobiliare viitoare.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Adrian Veștea a fost la Bruxelles unde s-a întâlnit cu reprezentanții EUROCONTROL. „Au fost luate în calcul două scenarii:…”

Next Story

Accident Brașov: Şoferul unei ambulanţe arestat după ce s-a urcat beat la volan și a provocat un accident, pe DN1. Asistenta și pacientul sunt răniţi

Close Popup

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

Technical Cookies
In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Save
Accept all Services
Open Privacy settings