Brașov: Facturare individuală la căldură. Fiecare va plăti cât consumă

Last Updated on octombrie 4, 2018 Serviciul Public de Termoficare începe de anul acesta facturarea individuală. Încă din acest an, 70% dintre consumatorii din sistemul centralizat de încălzire vor plăti la întreţinere exact atât cât consumă.

„De anul acesta, intrăm pe facturare individuală. Pănă acum facturam pe asociaţie. Am implementat un soft, încărcăm datele, iar în procent de 70% iarna aceasta se va factura individual şi plăteşte omul cît a consumat”, precizează Mircea Marin, directorul SPLT Braşov, citat de stiri.rttbrasov.ro.

Brașov: Facturare individuală la căldură. Fiecare va plăti cât consumă 1

În momentul de faţă, Serviciul Public Local de Termoficare are puţin peste 6.000 de abonaţi.

Pentru prima dată, Serviciul Public Local de Termoficare nu solicită o rectificare pozitivă de la buget, înainte de sezonul rece. Mai mult, SPLT va returna către municipalitate o parte din subvenţia primită în acest an de la bugetul local.

„Anul acesta încep să se vadă rezultatele muncii de acum 2 ani. Practic, economia, e vorba de 836.000 de lei care se întorc la bugetul Primăriei avînd în vedere că s-au făcut reparaţii pe reţeaua de transport pe reţeaua de distribuţie, anumite investiţii coroborate cu reparaţii astfel încît s-a sectorizat şi s-a adaptat practic la situaţiile actuale”, a explicat Mircea Marin, directorul SPLT Braşov.

Advertisements
Previous Story

(Foto) Brașov. Retailerul olandez Used de produse folosite vrea să deschidă un magazin. Cum va arăta

Next Story

Brașov. Compania Quin România angajează 100 de persoane