Brașov: Primăria va demara un amplu proces de modernizare a piaţetelor

Last Updated on septembrie 18, 2018 Municipalitatea intenționează ca în perioada următoare să amenajeze mai multe piaţete, pietonale sau zone pentru petrecerea timpului liber, pentru practicarea sportului ca mijloc de relaxare sau pentru organizare de evenimente.

Un prim pas a fost făcut anul trecut, când a fost desfiinţată parcarea din spatele Hotelului Aro şi a fost transformată în piaţetă, denumită neoficial Piaţeta Sf. Ioan, informează mytex.ro.

Brașov: Primăria va demara un amplu proces de modernizare a piaţetelor 1

„Am intenționat ca această piațetă să fie amenajată astfel încât să fie pusă la dispoziție pentru diferite tipuri de evenimente. În acest fel rezolvăm și o problemă de mediu, de poluare, pentru că trebuie să recunoaștem că poluare există în Brașov. Din punctul meu de vedere, este o greşeală să intri cu mașina până în Piaţa Sfatului. Aceste modificări, modernizări vor continua, pentru că sunt și alte piațete în centrul istoric pe care le vom transforma, astfel încât să fie atractive pentru turişti, mai ales dacă vor fi organizate evenimente la care aceştia pot participa”, a declarat primarul George Scripcaru.

Se are în plan transformarea zonei de la Magazinul Star spre Modarom şi strada Postăvarului, în pietonal. Apoi, în apropiere de Piaţa Sfatului, într-o curte interioară care este plină de mizerii și bălării şi care se învecinează cu Zidul Cetății, va fi o altă locație ce va fi transformată într-o piațetă.

Intenţiile municipalităţii de a crea noi zone tip piaţetă sunt orientate şi spre perimetrul de la intersecţia străzilor Castelului cu Apollonia Hirscher. Acolo, în opinia primarului, pot fi desfăţurate activități de mică anvergură, dar care ar putea fi bine primite şi apreciate atât de turişti, cât şi de localnici.

Recent, arhitecţi din cadrul Primăriei Braşov s-au întâlnit cu colegi de breaslă din Ordinul Arhitecţilor pentru a avea împreună o viziune de ansamblu a ceea ce s-ar putea realiza pe partea pietonală în zona cunoscută de braşoveni Valea Cetăţii. În ultima Comisie de Circulaţie a fost emis certificatul de urbanism, astfel că în prezent se lucrează la proiectul tehnic pentru o intervenţie majoră asupra pietonalului dintre clădirile din zonă.

Potrivit specialiştilor, la acest concept s-a ţinut cont de dorinţa locuitorilor de a avea în cartier nu doar un pietonal, ci şi un loc de petrecere a timpului liber, precum şi de redresare a activităţii comerciale.

Previous Story

Brașov.  Gruia Hilohi: „”CRAITER”… De unde vine porecla cartierului braşovean al ceferiştilor?

Next Story

(Foto) Accident Brașov. Cu BMW-ul în stâlp, în sensul giratoriu Livada Postei