Brașov: Astăzi începe Oktoberfest! Care sunt prețurile la bere

Last Updated on septembrie 6, 2018 Astăzi începe Oktoberfest Brașov cu tradiționala Paradă. Organizatorii se aşteaptă ca în acest an să depăşească 500.000 de vizitatori, mai ales că vor conta şi pe prezenţa a mii de turişti. Ediţia de anul trecut a Oktoberfest a adus pe fostul stadion municipal, potrivit organizatorilor, 350.000 de vizitatori, care au băut peste 1.000 de hectolitri de bere.

Evenimentul – care va dura 11 zile, până în 16 septembrie – va fi deschis de tradiţionala paradă a Oktoberfestului, cu 15 trăsuri, trei fanfare şi 100 de pedeştri, care vor porni de lângă Primărie şi se vor îndrepta spre fostul stadion municipal, unde se desfăşoară de anul trecut festivalul. După ce va fi dat cep butoiului, va fi liber la distracţie în fiecare zi, până la miezul nopţii. În cele două corturi pregătite de organizatori şi în afara lor sunt aproximativ 11.000 de locuri, potrivit mytex.ro.

Brașov: Astăzi începe Oktoberfest! Care sunt prețurile la bere 1

Ca în fiecare an, vor fi mai multe noutăţi. Una dintre ele este o bere specială aniversară Maltzbier Ciucaş, de la producătorul local, în ediţie limitată sub forma vânzării la dozator, doar pentru acest eveniment.

Pentru oaspeţii străini a fost pregătită o aplicaţie ce poate fi accesată prin QR-Code, astfel încât meniul, scris pentru aceştia în germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă, fiind tradus în limba română după scanarea cu telefonul mobil, pentru a le fi mai uşor chelnerilor.

Anul acesta, cea mai ieftină bere va fi tot Ciucaș la draught, la prețul de 5 lei. De asemenea, noul sortiment de bere produs de Ciucaș, Maltzbier, va avea un preț de 6 lei, iar restul sortimentelor de bere, tot la 0,4l, inclusiv cele germane, nu vor depăși prețul de 9 lei. Un litru de bere va putea fi cumpărat cu 12 lei (14 lei, Maltzbier).

Advertisements
Previous Story

Brașov: Sensuri unice pe 5 străzi din zona Bartolomeu

Next Story

Video Brașov: Declarațiile halucinante ale indivizilor care au șicanat în trafic 2 familii. Camera de bord a maşinii a înregistrat momentele de coşmar prin care au trecut oamenii