Video Brașov: Constantin Niță s-a predat Poliției. Unde își va executa pedeapsa. “Întrebați câți copii bolnavi de cancer am salvat. Și câți bătrâni”

Last Updated on iunie 28, 2018 Constantin Niță, fostul președinte al PSD Brașov, condamnat, joi, la 4 ani de închisoare cu executare, s-a predat Poliției, în prezent fiind în custodia celor de la Serviciul de Investigații Criminale Brașov. După câteva zile la arestul Poliției Brașov va fi dus la penitenciarul Codlea, potrivit stiripesurse.ro

Claudiu Loghin: Constantin Niță a fost ministru al Energiei și a condus ani buni organizația județeană PSD Brașov. A cerut și primit 303.000 lei, de la Tiberiu Urdăreanu, pentru facilitarea unui contract cu Primăria Iași. A primit patru ani de închisoare, cu executare. S-a predat azi.

Video Brașov: Constantin Niță s-a predat Poliției. Unde își va executa pedeapsa. "Întrebați câți copii bolnavi de cancer am salvat. Și câți bătrâni" 1

“Nu am ce să-mi reproșez nimic. Am avut totdeauna o conduită ireproșabilă. Asta este țara”.

“Întrebați câți copii bolnavi de cancer am salvat. Și câți bătrâni”.

Constantin Niță a fost condamnat definitiv, pentru trafic de influență, de Completul de 5 judecători al ÎCCJ, fiind „menținută decizia primei instanțe.Admite apelul formulat de inculpatul Niţă Constantin împotriva sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală în dosarul nr. 2312/1/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 euro. Menţine măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din data de 09.06.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, numai până la concurenţa sumei de 303.118 lei.

Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe. III. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2018, se arată în decizia instanței”.

Previous Story

(Foto) Accidente Brașov: Două persoane au murit, 3 accidente în doar o jumătate de oră pe DN1 în zona curbelor de la Perşani

Next Story

Brașov: Primăria deschide încă 3 cabinete stomatologice școlare