Robert Lazar: „Dacă ești din Brașov și te încumeți să mergi cu bicicleta la muncă ai de văzut multe: 1. Pietoni care trec unul câte unul, blocând minute în șir circulația …18. Și una bună: ce oraș verde și ce aer curat avem în Brașov!”

Last Updated on mai 3, 2018 Robert Lazar a explicat pe Facebook ce pățește un biciclist care dorește să emargă la muncă în Brașov.

Pe Facebook, Robert Lazar a scris: „Dacă ești din Brașov și te încumeți să mergi cu bicicleta la muncă ai de văzut multe:
1. Pietoni care trec unul câte unul, blocând minute în șir circulația în zonele cu treceri de pietoni (mai ales la Gemenii)

Robert Lazar: „Dacă ești din Brașov și te încumeți să mergi cu bicicleta la muncă ai de văzut multe: 1. Pietoni care trec unul câte unul, blocând minute în șir circulația ...18. Și una bună: ce oraș verde și ce aer curat avem în Brașov!” 1

2. Pietoni care trec la 50-100 de metri distanță de o trecere și dacă îndrăznești să le zici ceva îți arată degetul, chiar dacă au o vârstă respectabilă și ar trebui mai degrabă să se joace cu nepoții.

3. Stai ca orice om la semafor, cât mai în dreapta și vine unul care se oprește pe prima bandă, care este și cu verde intermitent la dreapta. Asta n-ar fi o problemă, fiindcă are tot dreptul să stea pe banda aia până are verde pentru înainte. Problema sunt cei din spatele lui care vor să facă dreapta și n-au răbdare să mai stea 20 de secunde și se înfig în claxon, unul câte unul. Situația se repetă cel mai des la semaforul de la Star, cum cobori de pe Bălcescu. Toată ziua claxoane.

4. La ieșirea de pe Zizinului spre Toamnei, prima bandă te ajută foarte mult să intri în traficul de pe Toamnei fără să-i încurci prea mult pe cei care vin de pe Calea București. Asta dacă știi să conduci și să circuli. Aparent, 80% din șoferii care vor să meargă pe Toamnei aleg celelalte benzi iar cei care totuși o folosesc pe asta se opresc să dea prioritate nimănui, că banda continuă și te poți încadra lejer spre Kogălniceanu, cu semnal și asigurare. Oprind pe banda asta te încurcă și pe tine ca biciclist că nu poți să treci de ei fiindcă de obicei nu lasă niciun spațiu în dreapta lor și nici nu poți să sari un pic pe trotuar că e gard.

5. Acei șoferi care merg pe Toamnei pe banda spre Triaj și brusc, la semaforul de la CEC, fac stânga, fentând coloana de mașini. Azi era să dea un taximetrist peste mine fix cu manevra asta, eu circulând regulamentar, încadrat pe banda care merge spre Meșotă. M-am dus după el și până la urmă a recunoscut că nu m-a văzut, și-a cerut scuze și am dat mâna.
6. Kogălniceanu, intersecția cu Victoriei. Banda pentru bicicliști merge înainte și trebuie să te asiguri foarte bine dacă vrei s-o iei înainte, altfel îți taie calea șoferii care n-au răbdare 2 secunde să treci de intersecție. Ca să nu mai zic de cei care fac dreapta pe Victoriei de pe banda a doua sau a treia.

7. Faimoasa intersecție Kogălniceanu – Bihorului, de lângă Meșotă: Aceeași observație ca și pe Toamnei, doar că aici trebuie să fii de 10 ori mai atent fiindcă te trezești că face dreapta cineva de pe banda a 4-a sau a 3-a, tăindu-ți calea atât ție ca biciclist cât și șoferilor care fac dreapta de pe prima bandă. Tot la punctul ăsta mai sunt șoferii care se grăbesc să treacă de tine cu 20 de metri înainte de intersecție și îți taie calea, făcând dreapta și obligându-te să frânezi violent.
8. Tot la intersecția asta, azi a fost un blocaj de minute bune din cauza unui autobuz de la Benchmark care a oprit în stația RATBV, deși acest lucru e interzis, pentru a îmbarca/ debarca pasagerii. Bineînțeles, în spatele lui, 3-4 autobuze de la RATBV + alte mașini, claxoane, nervi, înjurături etc. Iată una din cauzele întârzierilor de la RATBV.
9. Eternii avariați de pe banda de biciclete din fața Camerei de Comerț. Ce contează că acolo trebuie să facă dreapta autobuzele RATBV, să oprim unde avem treabă, e greu să cauți un loc de parcare așa cum fac oamenii civilizați.

10. Deja obișnuiții opriți pe banda pentru bicicliști de la spitalul Sf. Constantin. Ieri l-am surprins pe unul cum se scobea în nas bine mersi.
11. Azi, tamponare în lanț la semaforul de la Ceasu Rău.
12. Avariații fomiști de la Nicoli, care opresc pe banda pentru biciclete.
13. Șoferii care opresc în stația de la Sanitas, încurcând autobuzele care încearcă să se strecoare printre ei.

14. Șoferii care nu acordă prioritate autobuzelor de la RATBV, atunci când semnalizează ieșirea din stațiile prevăzute cu alveolă. Situația e prezentă în toate stațiile din Brașov. Se pare că șoferii au cam uitat de Codul Rutier. Bine că se mai găsește câte un biciclist ca mine și oprește pe prima bandă mașinile din spate pentru a permite ieșirea transportului în comun. Să vezi atunci claxoane și înjurături din spate 🙂 E atât de plăcut să-i ignori pe aceștia și când treci pe lângă șoferul de la RATBV îți mulțumește pentru gest!
15. Șoferi care îți taie calea la Iuliu Maniu cu Al. I. Cuza, mai ales un Ford Focus de la Poliția Locală Tg. Secuiesc care te vede că te asiguri și că întinzi mâna stângă dar se hotărăște că mai bine te pune în pericol tăindu-ți calea.

16. Un începător cu BMW cu geamuri fumurii care merge pe banda de biciclete fără niciun motiv anume. Oare BMW face și biciclete? Poate i-ar fi mai utilă.
17. Zecile de pietoni care riscă să treacă strada în dreptul stației de la Primărie prin loc nepermis, deși sunt 2 treceri la 80 de metri distanță, una în spate, una în față. Care o fi graba?
18. Și una bună: ce oraș verde și ce aer curat avem în Brașov!”

Advertisements
Previous Story

Brașov: Junii Brașovului vă invită duminică la Jocul strămoşesc de la Şargu”. Programul aici

Next Story

Brașov: Criminalul monstru ar fi încercat să se sinucidă în închisoare