Brașov: Criminalul monstru ar fi încercat să se sinucidă în închisoare

Last Updated on mai 3, 2018 Zile grele în închisoare pentru criminalul monstru din Brașov care și-a ucis soția, fiica și băiatul.

Potrivit unor surse judiciare, Florin-Mircea Buliga ar fi încercat să-și pună capăt zilelor. Conform surselor noastre, bărbatul a încercat să-și taie venele și ar fi folosit un cuțit. Când a fost dus la audieri, în dosarul triplei crime, Buliga avea o cicatrice pe antebrațul stâng, pe care le-a arătat-o procurorilor.
Brașov: Criminalul monstru ar fi încercat să se sinucidă în închisoare 1

Reprezentanții Poliției Brașov nu au o poziție oficială cu privire la această situație, cercetările în dosarul deschis pentru omor fiind coordonate de procurori. Sursele citate au mai explicat, pentru brasovtv.com, că, la audieri, bărbatului i s-a făcut rău atunci când a trebuit să vorbească despre Monica, soția lui.

Florin-Mircea Buliga este, acum, în Capitală, unde medicii îl vor supune unei expertize de specialitate, pentru a se stabili dacă, la momentul comiterii omorurilor, a avut sau nu discernământ.

Previous Story

Robert Lazar: „Dacă ești din Brașov și te încumeți să mergi cu bicicleta la muncă ai de văzut multe: 1. Pietoni care trec unul câte unul, blocând minute în șir circulația …18. Și una bună: ce oraș verde și ce aer curat avem în Brașov!”

Next Story

(Foto/Video) Brașov. Canionul Sapte Scari: „Civilizaţia românescă lasă răni adânci frumuseţilor naturii. După 4 zile de minivacanţă de pe traseele montane din versantul nordic al Pietrei Mari am ,,cules” doar 4 TONE de gunoaie !”