Brașov: Festivalul Luminii, în Parcul Central Nicolae Titulescu

Last Updated on mai 22, 2018 Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații din România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a oferi copiilor, tinerilor și voluntarilor de toate vârstele implicați o educație non-formală prin responsabilizarea lor și dezvoltarea abilităților de organizare în cadrul unui eveniment național.

La Brașov, Festivalul Luminii va avea loc anul acesta pe 25 mai, în Parcul Central Nicolae Titulescu, îndepând cu ora 16.00.

Brașov: Festivalul Luminii, în Parcul Central Nicolae Titulescu 1

„În prezent, ideea că fericirea este un lucru măreț, în calea căruia trebuie să alergăm mereu, a devenit tot mai populară. Prinși în agitația vieții cotidiene, adesea uităm că lucrurile mărunte, precum un zâmbet, un cântec sau găsirea unui strop de lumină la finalul zilei sunt, de fapt, cele care contează, cele care ne aduc bucuria sufletească.

Din acest motiv, încă din 2004, Cercetașii României și-au propus ca măcar pentru câteva ore să le amintească membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte și, împreună cu partenerii lor, să transforme orașele în care trăiesc într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevenim copii și, indiferent de vârstă, să descoperim lucrurile care ne fac fericiți, să le luăm cu noi și să le ținem aproape până la următoarea ediție”, scriu organizatorii.

Previous Story

Brașov: Bazarul cu Lucruri Gratis, duminică

Next Story

Brașov: 7 amenzi pentru Restaurantul Roata Norocului! „Discutăm despre 284,5 kilograme de produse alimentare neconforme. Din păcate, aproximativ 60 de kilograme sunt …”