Brașov: Bătaie în trafic. 3 indivizi l-au rupt în bătaie pe un șofer. Îl trântesc şi îl lovesc cu picioarele, apoi îi trag bluza de pe el. Bătaia s-a oprit în momentul în care

Last Updated on mai 21, 2018

Nervii au cedat în trafic duminică, pe Ocolitoare. Un șofer de 45 de ani din Făgăraș ar fi blocat traficul din cauza unei șicanări în trafic cu un alt autoturism. În urma acestui gest, 3 ocupanți ai mașinii au coborât și ar fi început să-l lovească pe individul în vârstă de 45 de ani.

Poliţiştii i-au reţinut, în final, pe doi dintre agresori, informează Stirile Pro Tv.

Brașov: Bătaie în trafic. 3 indivizi l-au rupt în bătaie pe un șofer. Îl trântesc şi îl lovesc cu picioarele, apoi îi trag bluza de pe el. Bătaia s-a oprit în momentul în care 1

Scena a fost surprinsă de cameră montată pe bordul unei maşini care n-a putut trece de cele două maşini care blocaseră traficul. Din ele au coborât şoferii şi doi pasageri furioşi, care şi-au descărcat nervii pe cel care a îndrăznit să-i şicaneze.

Îl trântesc şi îl lovesc cu picioarele, apoi îi trag bluza de pe el. Bătaia s-a oprit în momentul în care a intervenit un martor care a reuşit să-i liniştească pe bătăuşi. Şoferul lovit s-a ridicat cu greu, iar atacatorii s-au urcat în maşină şi şi-au văzut de drum.

În sensul giratoriu s-au şicanat cele două maşini. Imediat ce au ieşit din el, victima ar fi încercat să-i blocheze cu maşina pe agresori. Iritaţi de acea manevră, trei bărbaţi au coborât din autoturism şi au început să-l lovească pe şofer, fără milă.

Victima este din Făgăraş, are 47 de ani şi conducea o maşină cu volanul pe partea dreaptă. Suspecţii, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, sunt din Tărlungeni, jud. Braşov. Acum, doi dintre ei sunt cercetaţi penal.

Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Braşov: „Colegii mei s-au autosesizat. Doi dintre agresori sunt acum la audieri, vor fi reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie propuşi pentru arest preventiv.”

Victima a ajuns la Spitalul Judeţean din Braşov cu răni la cap şi la piept, însă nu a rămas internată. Deocamdată nu a depus plângere la poliţie.

Previous Story

(Foto) Accident Brașov: O polițistă a fost rănită în trafic de un șofer

Next Story

Brașov: Bazarul cu Lucruri Gratis, duminică