Last Updated on aprilie 6, 2018 Românii continuă să se ofere să-l ajute pe bătrânul bătut cu bestialitate în Brașov chiar dacă unii strâmbă din nas că acesta nu este un sfânt.
Pe Facebook, medicul Vasi Rădulescu a scris: „Povestea cu domnul D. nu e despre lucruri urâte. E despre lucrurile frumoase din noi și cum mai știm să le scoatem la suprafață.
Duminica trecută am stat în fotoliu și am scris un fragment pentru carte. O bucată reală, cu un vârstnic care fusese dat afară din casă chiar de către fiul dumnealui și ajunsese într-un cămin. Era plin de suferință.
Venise în spital cu o pneumonie urâtă și, după ce s-a făcut bine și eram bucuroși că-l externăm, m-a tras deoparte și mi-a spus că, pe undeva, îi pare rău că l-am făcut bine. Că se întoarce într-o tristețe imensă. Știam că sunt multe cazuri așa
Apoi m-am rupt de povestea asta și am citit ceva relaxant, fragmente din copilăria lui Oliver Sacks. La miezul nopții, am văzut clipul cu bătaia din Brașov.
Niciun om, indiferent că e idiot, sărac, cu pielea de o anumită culoare, murdar sau cum vreți voi, nu merita să treacă prin acele clipe de coșmar.
Nu mai conta nicio coordonată acolo. Ce s-a întâmplat a fost incredibil, cu toate acele lovituri, cu imaginile dure. Restul a venit spontan din partea mea și știți ce a urmat. Nu mai este despre lucrurile urâte. M-am săturat de asta. Am văzut atâtea în spital și-n afara lui. Și sper că totul va fi bine aici, cu ștergerea, pe cât posibil, a suferințelor.
Povestea cu domnul D. ne arată că suntem capabili să construim ceva împreună. Că putem lăsa ura, problemele continue, autosuficiența, orgoliile, redevenind oameni oameni. Că putem face bine. Că mai vibrăm încă sub niște valuri de emoție.
Sper, încă o dată, să fie o lecție măreață pentru toți.
Să aveți Sărbători cu armonie!
V.