Brașov: Mărturia rudelor bătăuşilor: „Cine ştie ce i-a făcut să dea cu atâta putere în acel bătrân?“

Last Updated on aprilie 5, 2018 Mihai Mircea Constantin este unul dintre cei doi bătăuşi care zilele trecute au băgat un bătrân în spital. Acesta este dintr-un sat al orașului Nehoiu (Buzău), însă a plecat de patru ani din localitate.

A fost crescut de bunici, după ce părinţii săi au divorţat şi şi-a văzut fiecare de viaţa lui. Băiatul a crescut până la anii adolescenţei în casa bătrânilor, împărţită acum între tatăl său şi un unchi, fratele mamei. Acesta spune că, de ruşine, părinţii băiatului refuză să mai dea ochii până şi cu vecinii din sat.

Brașov: Mărturia rudelor bătăuşilor: „Cine ştie ce i-a făcut să dea cu atâta putere în acel bătrân?“ 1

”Mihai a plecat la Braşov să îşi facă o viaţă, iar când venea acasă, în sat, nu făcea probleme, nu se certa cu lumea şi era prieten cu toţi vecinii. Ce s-o fi întâmplat cu el, greu de explicat. O fi anturajul prost de la Braşov, băutura, cine ştie ce l-a făcut să dea cu atâta putere în acel bătrân? Părinţii săi l-au educat bine, însă nu puteau şti ce face el acolo”, a spus Vasile, unchiul lui Mihai, pentru adevarul.ro

Vecinii familiei au rămas uimiţi când au văzut la televizor scenele extrem de violente, provocate de tânărul lor consătean şi de prietenul acestuia, Adrian Ceplinsche. Oamenii sunt siguri că lipsa părinţilor din viaţa copilului şi anturajul nou din Braşov l-ar fi transformat pe Mihai.

”Eu cred că el a ajuns aşa şi după dezbinarea asta din familia lui. Părinţii au divorţat, mama lui şi-a făcut altă familie pe lângă Buzău, a fost şi plecată prin străinătate, iar băiatul a rămas în grija unui bunic, până a murit şi acesta. Este singurul copil şi l-au pierdut devreme din mâini. Este urât ce a făcut la Braşov, ce le-a făcut părinţilor lui, dar şi cu viaţa lui, pentru că îşi iroseşte tinereţea prin puşcării”, a spus o localnică din satul Bâsca Rozilei.

Vezi video aici:

Jenaţi se simt şi reprezentanţii liceului din Nehoiu, pe care Mihai l-a urmat în decurs de cinci ani, după ce a rămas repetent din cauza absenţelor. ”A urmat clasa de operator tehnic de calcul între 2009 şi 2013. În perioada sa de liceu, cea mai mare notă la purtare a fost 8, iar cea mai mică, 6,5. Din această cauză a şi repetat clasa a douăsprezecea. Am încercat disciplinarea lui prin scăderea notei, însă a fost în zadar”, ne-a declarat un reprezentant din conducerea Liceului ”Nicolae Iorga” din Nehoiu.

Previous Story

Brașov: Casiera unui supermarket, bătută și amenințată. Un polițist a fost lovit de același individ

Next Story

Brașov: Începe „marea asfaltare”. 100 de străzi intră în reparații