Brașov: Criminalul monstru s-a împărtăşit de Paşte. Avocat: Se vede că şi-a revenit…Este preocupat şi de transmiterea….”

Last Updated on aprilie 11, 2018 Avocatul lui Florin Buliga, criminalul monstru din Brașov, a revenit miercuri cu noi precizări privind starea acestuia din arestul Poliției.

“Este mult mai bine din punct de vedere psihic. Reuşeşte să comunice chiar cu un preot din cadrul arestului care l-a împărtăşit acum de Paşte. Îmi spunea că s-a simţit foarte bine după ce a discutat cu el. Urmează zilele următoare să îl ducă la Penitenciarul Jilava pentru acea expertiză psihiatrică care să stabilească punctual dacă a avut sau nu discernământ”, a declarat avocatul Daniel Diaconu.
Brașov: Criminalul monstru s-a împărtăşit de Paşte. Avocat: Se vede că şi-a revenit...Este preocupat şi de transmiterea....” 1

Mai mult, avocatul a declarat că Buliga a visat că va ajunge la închisoare şi că în prezent se pregăteşte pentru un nou capitol în viaţa sa.

“Este împăcat cu soarta. Aşa l-am simţit. Este preocupat şi de transmiterea patrimoniului. Mă întreabă cum să procedeze. I-am spus că trebuie să vină un notar care să îl împuternicească pe un membru al familiei soţiei, să preia activitatea firmei şi chiar patrimoniul imobiliar pe care îl deţine.

Este resemnat. Începe să spună punctual că regretă ceea ce a făcut. Se vede că şi-a revenit. Nu mai este sub efectul unor substanţe interzise. Se pregăteşte pentru un nou capitol în viaţă, capitol pe care spunea destul de clar că l-a visat, acela al unei pedepse cu închisoarea”, a mai explicat avocatul.

Triplul asasinat care a şocat întreaga ţară s-a produs pe 27 martie. Florin Buliga i-a şocat pe poliţiştii din Braşov atunci când a intrat plin de sânge în sediul Poliţiei.

Apoi, criminalul a povestit cum şi-a ucis întreaga familie.

Bărbatul a aşteptat ca soţia sa, 42 de ani, şi cei doi copii, o fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani, să adoarmă, apoi i-a înjunghiat în somn.

Previous Story

Foto Brașov: Trupurile celor 3 bărbați dispăruți în Munții Făgăraș, recuperate de salvatori. Imagini din timpul misiunii

Next Story

(Foto) Nelu Corbu: „Brașov 2018, “dezvoltarea” continua. A trecut sezonul noroios și a început cel prăfos … Particule fine de praf inunda tot, par, haine, încălțăminte, ochi, gura, nas…ce mai, e echivalentul unei plimbari prin desert. La ultima întâlnire cu …”