Autobuze la Brașov ca la Cluj sau ca la București? Nemțești sau turcești? Mercedes sau Otokar?

Last Updated on aprilie 10, 2018 Un scandal a izbucnit la București după ce Gabriela Firea a desemnat firma turcească Otokar câștigătoarea licitației pentru 400 de autobuze. Brașovul se pregătește să cumpere 100 de autobuze noi. Ce ar trebui să cumpere RATBV, autobuze nemțești ca la Cluj sau turcești ca la București?

Producătorul turc de autobuze Otokar, desemnat câştigătorul licitaţiei pentru cele 400 de autobuze pe care Primăria Capitalei vrea să le cumpere, se arată încrezător în rezultatul contestaţiei şi estimează că autorităţile române vor da o soluţie favorabilă în trei-patru săptămâni, informează Hotnews. Denis Toublanc, director de marketing al Otokar în Europa, a declarat într-un interviu pentru News.ro că România este o ţară cu potenţial, unde are ca obiectiv să îşi întărească prezenţa şi vrea să participe şi la alte licitaţii organizate de municipalităţi.

Autobuze la Brașov ca la Cluj sau ca la București? Nemțești sau turcești? Mercedes sau Otokar? 1

(Autobuz Otokar care va circula la București)

Compania deja a depus o astfel de ofertă la o licitaţie organizată la Braşov. În prezent, în România circulă 190 de autobuze Otokar, în cadrul unor contracte private, iar cel cu Primăria Bucureşti ar fi primul contract cu o instituţie publică.

Reprezentanții RATBV  Brașov au declarat recent că 35 de firme sunt interesate de licitația organizată prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru cumpărarea a 105 autobuze.

”Am fost surprinşi de aceste contestaţii, nu înţelegem de ce au contestat licitaţia, motivele lor sunt nefondate. Suntem însă încrezători că personalul Primăriei, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) şi instanţele de judecată vor lua deciziile în conformitate cu legile şi documentele furnizate, o soluţie corectă, favorabilă nouă.

Suntem foarte optimişti că decizia va fi aceeaşi, deoarece este rezultatul unui proces de evaluare lung şi serios. Am trimis mii de pagini de documente tehnice pe tot parcursul procesului. Estimăm că în circa 3-4 săptămâni vor oferi soluţia finală”, a declarat într-un interviu pentru News.ro Denis Toublanc, director de marketing al Otokar în Europa.

Autobuze la Brașov ca la Cluj sau ca la București? Nemțești sau turcești? Mercedes sau Otokar? 2 Autobuze la Brașov ca la Cluj sau ca la București? Nemțești sau turcești? Mercedes sau Otokar? 3 Autobuze la Brașov ca la Cluj sau ca la București? Nemțești sau turcești? Mercedes sau Otokar? 4

(autobuzele Mercedes ajunse la Cluj în luna februarie, foto forum.metrouusor.com)

Primăria Bucureşti a atribuit în februarie firmei Otokar Europe contractul de achiziţie a 400 de autobuze noi pentru Capitală, cu o garanţie de opt ani. Valoarea contractului, dacă va fi semnat, este de 100 de milioane de euro şi include şi partea de servicii. Rezultatul licitaţiei a fost însă contestat de ceilalţi concurenţi, Mercedes – Benz România şi turcii de la Karsan.

”Argumentele sunt neîntemeiate şi am fost dezamăgiţi să descoperim în mass-media argumentele lor false, chiar înainte ca rezultatul licitaţiei să ne fie comunicat. În ansamblu, oferta noastră respectă atât cerinţele prevăzute în documentaţia de licitaţie, cât şi necesităţile cetăţenilor Capitalei.

Totuşi, nu comentăm dreptul legal al unui ofertant de a contesta un rezultat al licitaţiei, chiar dacă rezultatele nu sunt conforme cu realitatea. Otokar va avea un garaj de service cu sediul în Bucureşti, care poate respecta 100% documentaţia de licitaţie, inclusiv licenţa solicitată de carnetul de licitaţie şi reglementările internaţionale relevante”, a precizat Toublanc.

El spune că Otokar s-a angajat să efectueze operaţiunile post-vânzare pentru a atinge o disponibilitate a serviciilor pentru cel puţin 95% din autobuze.

”Practic, fiecare autobuz trebuie să fie disponibil din punct de vedere tehnic cel puţin 347 de zile pe an din 365. Oferta noastră, aşa cum am afirmat, este conformă 100% cu documentaţia de licitaţie şi cu dimensiunile solicitate. Nu ne aşteptăm la surprise din partea autorităţilor române”, a punctat reprezentantul Otokar Europe.

Otokar vrea să îşi întărească prezenţa în România şi să participe şi la alte licitaţii publice.

”Vrem să participăm şi la alte licitaţii în România şi să ne întărim prezenţa aici. Am depus deja o ofertă la o licitaţie organizată la Braşov, tot privind transportul public. Considerăm că România are potential, aici există o flotă veche de maşini. O mare parte din ea ar trebui schimbată”, a precizat oficialul Otokar Europe.

Previous Story

Foto Brașov: Update. Mașină parcată în pasaj. „Am văzut exact ce s-a întâmplat …A avut noroc că s-a blocat între uși că altfel …”

Next Story

Brașov: Mergi? Astăzi este “Marțea cu plăcinte” în Piața Unirii. „Marțea cu plăcinte este un vechi obicei, care a fost reluat în ultimii ani. In trecut, junii tineri urcau pe …”