Last Updated on aprilie 15, 2018 Brașovul avea la un moment dat un transport „metropolitan” destul de dezvoltat. Tren direct spre Săcele, linie de autobuze spre Săcele şi Tărlungeni.
Pe Facebook, Gruia Hilochi a scris: „Din ciclul “Ce-ar fi putut fi Transilvania, ce-ar fi putut fi Braşovul”…Ne minunăm de faptul că a existat între 1892-1960 tren local Braşov – Săcele (echivalent al S-Bahn-ului modern, https://www.facebook.com/TramvaiulGalben/), dar nu a fost numai atât…
După ce beneficiaseră încă din 1925 şi de transport cu autobuze particulare, pe data de 1 mai 1940, Săcelele şi Tărlungeniul de azi au reuşit să pună în funcţiune propria exploatare de transport public, în cadrul Asociaţiei Comunelor Săcelene (ACS). Cu această ocazie, s-a construit garajul din Satulung, astăzi încă în funcţiune.
În 1949, circulaţia a fost preluată de Întreprinderea Comunală Satulung (ICS), între 1951-1953 a fost servită de Întreprinderile Comunale Oraşul Stalin (ICOS), între 1953-1961 de către IRTA, din aprilie 1961 fiind înglobată ca Linia 21 în transportul preorăşenesc (metropolitan!) din cadrul Întreprinderii de Transporturi Braşov (ITBv), pentru ca între 1975-1990 să fie iarăşi exploatată de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, prin ITA – Autobaza 2 Călători Braşov.”