Raliul Brașovului, programul de Sâmbătă

Last Updated on martie 24, 2018 Sâmbătă, de la ora 12:00, se dă startul Raliului Brașovului. Sâmbătă și duminică au loc restricții în trafic.

Astfel, sâmbătă, în intervalul orar 17.45 – 23.00, respectiv pe perioada în care se va desfășura o probă specială pe Bulevardul Eroilor, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36 și 41 se va face de la stația ”Sanitas” pe Strada Vlad Țepeș, fără a se mai ajunge în capătul de linie Livada Poștei. În acest sens, RATBV S.A. va înființa o stație temporară pe Strada Vlad Țepeș, în vecinătatea Teatrului Dramatic.

Raliul Brașovului, programul de Sâmbătă 1

(foto: Tess Rally)

În același interval orar menționat, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare dinspre zona Bartolomeu spre cartierul Astra, vor circula pe traseul: Stadionul Municipal – Calea Făgărașului – Strada Stadionului – Bulevardul Griviței – Bulevardul 13 Decembrie – Strada Castanilor – Bulevardul 15 Noiembrie 1987, iar apoi pe traseul obișnuit, până la capătul de linie ”Roman”
.
De asemenea, sâmbătă, 24 martie, între orele 10.30 – 16.00, iar duminică, 25 martie a.c., între orele 14.30 – 18.30, va fi închis DN 1E (Drumul Poienii), astfel că va fi sistată circulația autobuzelor pe linia 20. Ultimele plecări în cursă înainte de oprirea circulației vor avea loc sâmbătă la orele 10.30, din ambele capete de linie, iar duminică, la orele 14.30, din ambele capete de linie. Circulaţia autobuzelor pe linia 20 va fi reluată după finalizarea competiţiei automobilistice din ambele capete de linie, conform orarelor obişnuite.

De menţionat, faptul că atât în cursul zilei de sâmbătă, cât şi în cursul celei de duminică, pe perioada desfăşurării competiţiei automobilistice va fi suspendată circulaţia autobuzelor de pe linia 60, care deserveşte traseul Poiana Mică – Telegondola Poiana Braşov. În cursul zilei de sâmbătă, începând de la orele 10.00, până la finalizarea programului, autobuzele de pe linia 50, în capătul de linie din Livada Poștei, vor opri la peronul imediat următor celui din fața Casei Baiulescu.

 

Program Raliul Brașovului, 2018

Sâmbătă, 24 Martie 2018
Start Raliu
12:00
Coresi Shopping Resort
Start PS 1 – Brașov 1
12:28
Livada Poștei
Start PS 2 – Pârâul Rece 2
13:06
Râșnov – Predeal
Start PS 3 – Brașov 2
14:34
Livada Poștei
Start PS 4- Pârâul Rece 2
15:12
Râșnov – Predeal
Regrupare & Service
16:30 – 18:30
Coresi Shopping Resort
Start PS 5 – Brașov Rally Show
19:20
Bulevardul Eroilor Brașov
Sosire ziua întâi
19:50
Coresi Shopping Resort
Duminică, 25 Martie 2018
Start ziua a doua
07:00
Coresi Shopping Resort
Start PS 6 – Babarunca
07:48
Brădet
Regrupare & Service
08:30 – 12:00
Cheia
Start PS 7 – Cheia
10:31
Cheia
Regrupare & Service
11:30 – 12:30
Coresi Shopping Resort
Start PS 8 – Râșnov
12:59
Râșnov (Valea Cetății)
Start PS 9 – Pârâul Rece 3
13:22
Râșnov – Predeal
Regrupare & Service
14:30 – 15:20
Coresi Shopping Resort
Start PS 10 – Poiana Brașov
16:10
Poiana Brașov
Festivitate de premiere
16:30
Livada Poștei Brașov
Sosire raliu
16:55
Coresi Shopping Resort
Festivitate de premiere
19:45
Coresi Shopping Resort
Previous Story

(Foto) Accident Brașov: Pieton lovit pe trecere, lângă Lidl

Next Story

(Foto) Poiana Brașov. Atmosferă de vis. Starea Pârtiilor, sâmbătă 24 martie