Last Updated on martie 18, 2018 Fostul premier Dacian Cioloș s-a aflat sâmbătă la Brașov, „undeva” între Bucegi și Piatra Craiului. El a postat o serie de fotografii cu primăvara din 2018.
Pe Facebook, Dacian Cioloş a adăugat fotografii cu mesajul: „Azi, undeva intre Bucegi si Piatra Craiului, am găsit suspendat un peisaj de basm, pe Valea cu Calea (chiar așa îi spune locului). Undeva la ieșirea din iarnă și re-trezirea la viață; Primăvara lui 2018”.
În altă ordine de idei, ANM anunță că duminică, 18 martie, și la Brașov este cod galben de precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată.
În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.
În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.