Brașov: Medicii de la Urgențe Județean pregătiți de Grevă Generală. Cum îi păcălește Guvernul PSD cu măririle de salarii

Last Updated on martie 22, 2018 Guvernul PSD le-a promis medicilor și asistentelor creșteri salariale de 25 % de la 1 ianuarie 2018. I-a păcălit cu un maxim de 4% și le-a tăiat tichetele de masă (le-au dat normă de hrană care este ca valoare cu 120 de lei mai mică decât valoarea bonurilor).  De la 1 martie 2018 li s-au promis măriri foarte mari de salarii. Dar le taie sporurile. Așa că foarte mulți vor primi bani mai puțini. În special cei care lucrează la Urgențe și la secțiile periculoase.

Personalul medical al Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Braşov se alătură protestului colegilor din ţară. Medicii ATI anunţă că sunt gata de grevă generală şi ameninţă că nu vor mai intra în operaţii dacă ministerul Sănătăţii nu modifică actuala formă a anexei 10 a proiectului de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului Cadru privind stabilirea sporurilor în sectorul medical, informează RTT Brașov.
Brașov: Medicii de la Urgențe Județean pregătiți de Grevă Generală. Cum îi păcălește Guvernul PSD cu măririle de salarii 1

Medicii din Braşov au înaintat o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de noile propuneri de acordare a sporurilor pentru condiţii deosebit de periculoase de muncă, aşa cum sunt secţiile de Urgenţe şi Terapie Intensivă. Memorandul este semnat de majoritatea medicilor de pe secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean.

Protestul de amploare va fi urmat de grevă generală

Sindicaliştii de la SANITAS au pichetat marţi Ministerul Finanţelor Publice, în prima acţiune de protest înainte de mitingul anunţat pentru luna aprilie. Urmează ca medicii să picheteze şi sediile ministerelor Sănătăţii şi Muncii, până la sfârşitul lunii. Ei cer, printre altele, acordarea creşterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi renunţarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite. În 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, după care va urma greva generală.

Advertisements
Previous Story

RATBV Brașov face modificări de trasee și orare, determinate de Raliul Brașovului

Next Story

Oktoberfest Brașov: 10 trupe vor concerta la ediția cu numărul 10. Lista cu artiști