Brașov: Începe Târgul Internațional de Carte și Muzică – Libris. Programul Evenimentului

Last Updated on martie 20, 2018 Asociaţia Libris Cultural Brașov organizează în perioada 22 – 25 martie 2018 la Aula Magna “Sergiu T. Chiriacescu” a Universității Transilvania, bd. Iuliu Maniu nr. 41 A cea de-a XV-a ediție a TÂRGULUI INTERNAŢIONAL DE CARTE ŞI MUZICĂ – LIBRIS BRAȘOV.

EVENIMENTE CULTURALE:
După deschiderea oficială a târgului (joi 22 martie ora 12.00) va fi lansată Revista literară Libris, revistă editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Gama evenimentelor este extrem de variată și cuprinde lansări de cărți de genuri diverse, ale unor autori consacrați precum Marta Petreu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Teodor Baconschi, Carmen Mușat, Cosmin Bumbuț, Elena Stancu, Marius Chivu, Andrei Marga, Doru Munteanu, Vasile Oltean, Eduard Huidan, Anca Sîrghie, Naty Badea; cărți pentru copii (Iulia Badea Gueritee, Andreea Dragomir); la care se adaugă cărțile semnate de cadrele universitare de la Facultatea de Litere și cea de Psihologie și Științele Educației ale Universității Transilvania.
În cadrul târgului vor fi organizate mult așteptatele conferinţe dedicate dezvoltării personale şi spirituale susținute de Niculina Gheorghiță și Dan Florea.
Brașov: Începe Târgul Internațional de Carte și Muzică - Libris. Programul Evenimentului 1

Iubitorii de muzică și poezie se vor întâlni cu Nicu Alifantis, Claudia Motea, Silvan Stâncel, George Custură, Fausta Dimulescu, Ștefan Neagoe, Leona Varvarichi, Veta Biriș, Maria Lia Bologa.
EXPOZIȚII DE ARTĂ:
Vernisaj Expoziție „CENTENARUL CINEMATOGRAFIEI MILITARE ROMÂNEȘTI”, Studioul Cinematografic al Armatei
Vernisaj Expoziție ,, Promenadele Brașovului de altădată”, curator Nicolae Pepene
Vernisaj Expoziție Sculptură „România Eternă” – Petrică Buhnici
Expoziția ,, De 100 de ani, Dragă Românie!” realizată de elevii clasei a II-a a Şcolii Generale nr. 12 Braşov şi de copii de la Atelierul de pictură creativ şi expresiv, coordonatori prof.psih. RODICA CÂNDA și prof. ANCA BUTA

Organizatori:
Asociația Libris Cultural Brașov
Primăria Municipiului Brașov
Universitatea Transilvania Brașov

Parteneri:
Camera de Comerț și Industrie Brașov
Uniunea Scriitorilor din România Filiala Brașov

Parteneri media:
NAȚIONAL TV, ANTENA 3, TVR 3, TVR TÎRGU MUREŞ, ANTENA BRAŞOV, BUNĂ ZIUA BRAŞOV, BIZ BRAȘOV, BRAȘOVUL TĂU, CORONA PRESS, GRUPUL IUBIM BRASOVUL, KISS FM, LA PAS PRIN BRAȘOV, MAGIC FM, MESAGERUL DE COVASNA, METROPOLA BRAȘOV, MIX TV, MONITORUL EXPRES, NOVA FM, NOVA TV, OPINIA ONLINE, PRO FM, RTT, RADIO ROMÂNIA CULTURAL, RADIO ROMÂNIA MUZICAL, RADIO TRINITAS, ROBERT CADAR, ȘAPTE SERI, TVAS, TTM TELEVIZIUNEA TÂRGU MUREŞ, PREȚUL ZILEI, ZIARUL CONSENS, 24FUN

Un eveniment susţinut de Librăria online Libris.ro.
Sponsor: Automobile Bavaria Brașov
Detalii suplimentare puteţi afla pe: www.libriscultural.ro, www.libris.ro şi blog.libris.ro.

TÂRGUL INTERNAȚIONAL DE CARTE ȘI MUZICĂ LIBRIS BRAȘOV
Ediția a XV-a
22 – 25 MARTIE 2018

AGENDA DE EVENIMENTE
Aula Magna „Sergiu T. Chiriacescu” Universitatea Transilvania
(Braşov, bd. Iuliu Maniu nr. 41A )

JOI, 22 Martie 2018
Aula Magna „Sergiu T. Chiriacescu”

Universitatea Transilvania
12:00 – 12:45 DESCHIDEREA OFICIALĂ a celei de-a XV-a ediții a Târgului Internațional de Carte și Muzică LIBRIS BRAȘOV
Moderator: scriitorul Doru Munteanu
12:45 – 13:00 LANSARE REVISTA LITERARĂ LIBRIS nr. 1/2018, revistă editată sub egida Uniunii Scriitorilor din România
Invitați: Doru Munteanu, Director onorific, Prof Dr. Arhitect Teofil Mihailescu
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial

13:00 – 13:30 LANSARE DE CARTE
„IDENTITATE NAŢIONALĂ ŞI MODERNITATE” de ANDREI MARGA, Libris Editorial
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris
Editorial
13:30 – 14:00 VERNISAJ EXPOZIŢIE „CENTENARUL CINEMATOGRAFIEI MILITARE ROMÂNEȘTI”, Studioul Cinematografic al Armatei
Invitați: Comandor Alexandru Leaua, Directorul trustului de presă al MAPN
Locotenent-colonel Cornel Mituț, Directorul Studioului Cinematografic al Armatei
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris

14:00 – 14:15 VERNISAJ EXPOZIŢIE SCULPTURĂ „România Eternă” – PETRICĂ BUHNICI
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris
14:15 – 14:30 VERNISAJ EXPOZIŢIE „PROMENADELE BRAȘOVULUI DE ALTĂDATĂ”, curator NICOLAE PEPENE, Director Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
LANSARE DE CARTE „ICOANE ŞI GÂNDURI DIN POVESTEA VIEȚII REGINEI MARIA A ROMÂNIEI” de NICOLAE PEPENE
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris

14:30 – 15:00 LANSARE DE CARTE
„REŢETE CULESE DE LA CINCI BRAŞOVENCE”, ediţie îngrijită de GEORGETA FILITTI, Libris Editorial
Invitat: Nicolae Pepene, Director Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial

15:00 – 15:30 LANSARE DE CARTE
„ITINERARII DIN CHINA” de AURELIA STOIE MĂRGINEAN, Libris Editorial
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
15:30 – 16:00 LANSARE DE CARTE EDITURA EIKON
„Zeul Seducției. Povestea unui Don Juan ratat” de Alexandru Nemțanu
Invitați: Adina Coman, psihiatru, Simona Moscu, Părintele Cristian Muntean
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris și Valentin Ajder, Director Editura Eikon
16:00 – 16:30 LANSĂRI DE CARTE

„INIŢIATIVA PLANTELOR MEDICINALE” şi „RÂSUL NE SALVEAZĂ” de LIDIA BORA, Libris Editorial
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
16:30 – 17:00 LECTURĂ PUBLICĂ ȘI SESIUNE DE AUTOGRAFE cu CRISTINA PODOREANU autoarea romanului
„LUP NEBUN”, Editura For You
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris
17:00 – 17:30 LANSĂRI DE CARTE
„ANOTIMPURI” de TIBERIU FORIŞ, Libris Editorial
„CĂLĂTORI ÎN TIMP” de PETRIŞOR MANDU, Libris Editorial
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial

17:30 – 18:00 LANSARE DE CARTE
„R DE LA RRROMÂN” de EDUARD HUIDAN, Libris Editorial
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
18:00 – 18:30 CenaKlub Tiuk nr. 101
„DELIRURI” de CĂTĂLIN STANCIU, Editura Eikon
Invitați: Valentin Ajder, Laurențiu-Ciprian Tudor
Moderator: Mihail Vakulovski
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris

18:30 – 19:30 CONFERINȚĂ Ecranele electronice: între libertate și dependență
Prezintă: Dan Florea, tată a 3 copii, trainer în cadrul proiectului Școala Familiei, specializat pe impactul ecranelor electronice asupra sănătății personale și de familie.

19:30 – 20:00 RECITAL DE POEZIE „DE LA NISTRU LA TAMISA” (Colocviu liric) cu GEORGE CUSTURĂ
Prezintă: Horia Nilescu, Director Multimedia Libris

VINERI, 23 Martie 2018

12:00 – 13:00 LANSARE DE CARTE
„IULIAN N. VLAD. CONFESIUNI PENTRU ISTORIE” de AUREL I. ROGOJAN, Editura Proema
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris
13:00 – 13:15 Decernarea diplomelor pentru participanții la EXPOZIŢIA „DE 100 DE ANI, DRAGĂ ROMÂNIE!” ce conține 43 de lucrări realizate de elevii clasei a II-a a Şcolii Generale nr. 12 Braşov şi de copii de la Atelierul de pictură creativ şi expresiv, coordonatori prof.psih. RODICA CÂNDA și prof. ANCA BUTA

13:15 – 14:00 LANSĂRI DE CARTE
„JUNII DIN ȘCHEII BRAȘOVULUI” de VASILE OLTEAN, Libris Editorial
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
14:00 – 15:30 Lansări de carte FACULTATEA DE LITERE
„Cavalerii doamnei în negru” de Ruxandra Ivăncescu, editura Tracus Arte
„Ochiul dragonului” de Ruxandra Ivăncescu, editura Tracus Arte
„Imperiul Phantasia” coord. Ruxandra Ivăncescu, editura Universității Transilvania din Brașov
„Opera poetică” de Romulus Bucur, editura Cartea Românească
„(Re/De) Contextualisation. STRUCTURE, USE, AND MEANING” de Elena Buja, Stanca Mădă și Mona Arhire
15:30 – 16:00 LANSARE DE CARTE
“VEȘNICUL ASTĂZI. CĂLĂTORIND ÎMPREUNĂ CU BISERICA ÎN LUMEA PRAZNICELOR” de ARHIMANDRIT ZAHARIA ZAHAROU, Editura Bizantină
Moderator: Cristian Muntean
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris
16:00 – 16:30 AUTORI EIKON ȘI CĂRȚILE LOR: MARIANA SIPOȘ
Vor fi prezentate volumele:
„Mersul pe ape”
„Destinul unui disident: Paul Goma”
„Dosarul Marin Preda- viața și moartea unui scriitor în anchete, procese-verbale, arhive ale Securității, mărturii și foto-documente”
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris și Valentin Ajder, Director Editura Eikon
16:30 – 17:00 LUMEA PRINŢESELOR, LUMEA POVEŞTILOR EUROPENE, LUMEA POVEŞTILOR UNIVERSALE
ÎNTÂLNIRE cu IULIA BADEA GUÉRITÉE, autoarea cărţilor multilingve „Poveşti de adormit prinţese”, Libris Editorial
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
17:00– 17:45 LANSĂRI DE CARTE Libris Editorial:

„CE MULT TE-AM IUBIT!” de CEZAR PÂRLOG
„VIAŢA LA 40 DE ANI” de COSMIN NEIDONI
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
17:45 – 18:00 Sesiune de autografe: Ștefan Mitroi și cărțile sale
Va lua cuvântul: scriitoarea Mariana Sipoș
18:00 – 19:00 CONFERINȚĂ „PRIMEŞTE IUBIREA PE CARE O DOREŞTI” susținută de NICULINA GHEORGHIȚĂ
Psiholog Clinician Principal, terapeut Bowen, autor a numeroase cărți de dezvoltare personală și spirituală
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris

19:00 – 20:00 LANSARE DE CARTE prin GRUPUL DE LITERE SUNETE ȘI CULORI CAII VERZI DE PE PEREȚI
„LICANTROPIA POFTEI. POEMELE VÂRSTEI DE MIJLOC” de LAURENŢIU-CIPRIAN TUDOR, Libris Editorial
Invitați: Virgil Borcan, Adrian Munteanu, Catălin Stanciu și Valentin Șerban
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial

SÂMBĂTĂ, 24 Martie 2018

INTERVAL ORAR EVENIMENT – spațiu evenimente Aula Magna „Sergiu T. Chiriacescu” Universitatea Transilvania
10:00 – 11:00 RECITAL POEZIE ŞI LANSĂRI DE CARTE Libris Editorial:
„PĂSĂRI. DORURI” de GABRIELA HORNOIU
„JURNALUL CUVINTELOR TĂCUTE” de LĂCRĂMIOARA STOIE
„VÂND ROCHIE DE MIREASĂ” de CORINA LIGIA PĂTRAŞCU
„PARTITURĂ PENTRU FERESTRELE COPACILOR” de ROMIŢA MĂLINA CONSTANTIN
„NOUĂSPREZECE CĂUTĂRI” de ADELINA CRISTINA BĂLAN
„DUMNEZEU ÎN VOCATIV” de RAMONA MÜLLER

Moderator: Laurenţiu-Ciprian Tudor
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
11:00 – 11:30 LANSARE DE CARTE
„INTEGRAREA CURRICULARĂ ŞI DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR COGNITIVE” de conf. dr. ANCA POPOVICI BORZEA, Editura Polirom
Invitat: Toader Palasan, Prodecan Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris
11:30 – 12:00 LANSARE DE CARTE
„SĂ VEZI CE-ŢI FAC, CUCOANĂ RĂCEALĂ!” de ANDREEA DRAGOMIR, Libris Editorial
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
12:00 – 14:00 LANSĂRI DE CARTE – Editura HUMANITAS

ora 12:00: Întâlnire cu Cosmin Bumbuț, Elena Stancu, Marius Chivu despre bestsellerurile „Acasă pe drum. 4 ani teleleu“ și „Trei săptămâni în Anzi”.
ora 13:00: Întâlnire cu Radu Paraschivescu despre „Cartea râsului şi a cercetării” și avanpremieră din „Două mături stau de vorbă“.
ora 13:30: Tatiana Niculescu lansare de carte și sesiune de autografe „Tăierea fecioarelor“.
14:30 – 17:30 LANSĂRI DE CARTE – Editura Polirom
ora 14.30: „FRUMOASA NECUNOSCUTĂ” de CARMEN MUȘAT
Invitați: Rodica Ilie, Romulus Bucur, Adrian Lăcătuș
ora 15.00: „SUPA DE LA MIEZUL NOPȚII” de MARTA PETREU
Invitați: Rodica Ilie, Adrian Lăcătuș
ora 16.00: „MIC ALMANAH AL MARILOR OAMENI (PE CARE I-AM CUNOSCUT)” de TEODOR BACONSCHI
Invitați: Caius Dobrescu, Laurențiu-Ciprian Tudor

ora 17.00: „FIICA ESTULUI” de CLARA USON
Invitați: Mariana Sipoș, Radu Paraschivescu, Georgeta Moarcăs
Prezintă: Sever Gulea, blogger Libris.ro
17:30 – 18:00 LANSARE DE CARTE
„TRĂIRI NESPUSE”, volum coordonat de DANA LUPŞA
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial
18:00 – 19:00 LANSĂRI DE CARTE Libris Editorial

„RĂZBUNAREA ÎNGERULUI CĂZUT” de ELIZA MAZILU
„VINOVATUL” de ELENA MILITARU
„INOCENȚA PĂCATULUI” de MARIUS-ALBERT NEGUŢ
„250 DE KM ŞI UN SECOL DE AMINTIRI” de LUCIAN CIUCHIŢĂ
„MACULATOR EXISTENŢIAL” de VALERIU BUTULESCU
„CENUȘA LUMII” de IULIAN BĂZĂREA
Prezintă: Dana Anghelescu, Director Libris Editorial

DUMINICĂ, 25 Martie 2018

INTERVAL ORAR EVENIMENT – spațiu evenimente Aula Magna „Sergiu T. Chiriacescu” Universitatea Transilvania
11:00 – 11:30 LANSARE CD „SONATE” (Johannes Brahms, Wilhelm Georg Berger, Franz Schubert) – FAUSTA DIMULESCU – pian, ȘTEFAN NEAGOE – violoncel, LEONA VARVARICHI – viola, Producător Libris Braşov
LANSARE CARTE „IDENTITATE CULTURALĂ EUROPEANĂ: Deziderat sau Realitate?” de Fausta Dimulescu
Prezintă: Horia Nilescu, Director Multimedia Libris
11:30 – 12:00 LANSARE DE CARTE

„AMERICA VISULUI ROMÂNESC” de ANCA SÎRGHIE, Editura D*A*S, Sibiu – 2017
Invitat: Mihaela Malea Stroe
Prezintă: Augusta Oniță, Director Libris
12:00 – 12:30 LANSARE CD „HORA HÂRTIBĂCENILOR” cu MAIA LIA BOLOGA, Producător Libris Braşov
Invitați: prof. Tudorița Albu, scriitorul Eduard Huidan
Prezintă: Horia Nilescu, Director Multimedia Libris
12:30 – 13:00 Sesiune de autografe: Naty Badea
Invitat: Laurențiu-Ciprian Tudor
13:00 – 13:30 LANSARE CD „TRĂIASCĂ ROMÂNIA” cu VETA BIRIŞ
Prezintă: Horia Nilescu, Director Multimedia Libris

INTERVAL ORAR EVENIMENT –Sala de Spectacole
Aula Magna „Sergiu T. Chiriacescu” Universitatea Transilvania, ETAJ 1
13:30 – 14:00 SPECTACOL „PRELUDII ÎN CETATEA SOARELUI. Poemul în teatrul contemporan” cu CLAUDIA MOTEA
Prezintă: Horia Nilescu, Director Multimedia Libris
14:00 – 14:30 RECITAL MUZICAL SILVAN STÂNCEL
Prezintă: Horia Nilescu, Director Multimedia Libris
14:30 – 15:00 „ALIFANTIS PRINTRE MUZICI ȘI POEME” – MICRORECTITAL ȘI LANSARE DE CARTE NICU ALIFANTIS
Invitat: Laurențiu-Ciprian Tudor
Prezintă: Horia Nilescu, Director Multimedia Libris

Advertisements
Previous Story

Oktoberfest Brașov: Street Food la Raliul Brașovului. „Hai la zona de Street Food din Livada Poştei, exact la punctul de plecare-sosire să guşti ceva bun: burgeri de la Hot Pit, ciolane de la Rege, cartofi pe băţ …”

Next Story

Bărbat din Brașov aruncat de pe pod în apă de o tânără de 23 de ani şi un bărbat de 43 de ani. Este în stare gravă la spital