Last Updated on martie 30, 2018 Florin Mircea Buliga, criminalul monstru din Brașov, va fi expertizat psihiatric. El spune că nu regretă faptele și le-a spus procurorilor că nu este bolnav psihic, nu a urmat niciun tratament psihiatric. În noaptea crimei era drogat iar în trecut a avut probleme mari cu alcoolul.
Toate aceste lucruri îl fac pe criminal pasibil de închisoare pe viaţă. El a fost arestat pentru 30 de zile şi este acuzat de omor calificat. Potrivit articolului 189 din Codul Penal, omorul săvârşit cu premeditare sau asupra mai multor persoane se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani, potrivit Adevarul.
„A povestit în timpul audierilor că a aşteptat ca femeia să adoarmă pe masa de masaj şi apoi a înjunghiat-o de trei ori în piept. A învelit-o apoi cu o pătură şi i-a aşezat pe piept o orhidee albă. În tot acest timp, el susţine că fiul său era în altă cameră şi se juca la calculator.
A mai povestit că s-a mai rugat un timp, după care şi-a sunat fiica, iar fata i-a spus că vine imediat acasă. Odată ajunsă la domiciliu, fata i-a spus că este obosită şi că merge la culcare. A mai aşteptat până la ora 24.00, după care şi-a înjunghiat fiica de opt ori tot în zona inimii. Apoi a mers în camera băiatului, pe care l-a înjunghiat de trei ori. A lăsat cuţitul pe patul băiatului“, a declarat Daniel Dancă, procurorul de caz şi prim-procuror la Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.
Florin Mircea Buliga şi-a recunoscut faptele şi chiar a cerut să fie arestat, semn că este conştient de gravitatea lor. Chiar dacă susţine că prin aceste crime şi-a trimis familia într-o lume mai bună, iar experţii vorbesc despre un episod de „delir mistic”, asta nu înseamnă că nu ştie ce a făcut.