Foto Brașov: Primul vot local pentru autostrada Brașov-București, tronsonul Râșnov-Cristian. După un plan din 2004! Astfel, autostrada va trece prin casele și curțile oamenilor care și-au construit acolo locuințe în ultimii 10 ani

Last Updated on februarie 5, 2018 După ani de zile în care Guvernul nu a făcut nimic cu autostrada Brașov-Comarnic, acum pare că ar vrea să facă. Însă deabia acum problemele locale încep. De exemplu, astăzi la Consiliul Local Cristian s-a votat un aviz pentru construcția tronsonului din autostrada București-Brașov, lotul 2, Predeal-Cristian, km 162+300, km 162+600, mai exact pentru tronsonul Râșnov-Cristian, până la DJ 112B (drumul spre Vulcan). După un plan din 2004! Astfel, autostrada va trece prin casele și curțile oamenilor care și-au construit acolo locuințe în ultimii 10 ani.

Pe Facebook, consilierul local Mihai Grapă a scris: „Azi, Consiliul Local Cristian întrunit în ședință extraordinară, a dat aviz pozitiv construirii tronsonului din autostrada București-Brașov, lotul 2, Predeal-Cristian, km 162+300, km 162+600, mai exact pentru tronsonul Râșnov-Cristian, până la DJ 112B (drumul spre Vulcan). Am fost singurul consilier, din cei 12 prezenți, care a votat împotriva demarării acestei lucrări și vă voi explica în cele ce urmează de ce m-am opus.

Foto Brașov: Primul vot local pentru autostrada Brașov-București, tronsonul Râșnov-Cristian. După un plan din 2004! Astfel, autostrada va trece prin casele și curțile oamenilor care și-au construit acolo locuințe în ultimii 10 ani 1 Foto Brașov: Primul vot local pentru autostrada Brașov-București, tronsonul Râșnov-Cristian. După un plan din 2004! Astfel, autostrada va trece prin casele și curțile oamenilor care și-au construit acolo locuințe în ultimii 10 ani 2

Nu, nu pentru că aș fi retrograd, împotriva “dezvoltării și progresului” rețelei naționale de drumuri naționale și autostrăzi, ci pentru că proiectul tehnic, așa cum a fost el aprobat și scos la licitație, afectează grav planul de dezvoltare al Cristianului și va sili în scurt timp două familii să-și părăsească locuințele ce urmează a fi demolate.

Nu autostrada este problema, aceasta fiind relativ departe de zona locuită, ci breteaua de legătură ce va conecta autostrada de DN73B(Cristian-Ghimbav), respectiv de DN73(Cristian-Brașov). Proiectul pe hârtie al acestui drum a fost realizat în 2004 (din câte am înțeles), adică acum 14 ani, atunci când dezvoltare imobiliară nu luase amploare.

De atunci până acum lucrurile s-au schimbat radical. În lipsa unui Plan Urbanistic Zonal, localitatea noastră s-a extins spre Ghimbav haotic: s-au construit case lângă hale, blocuri înconjurate de terenuri agricole, locuințe pe zona destinată viitorului drum. Totul s-a schimbat, mai puțin acest drum de legătură cu 4 benzi, ce va trece nestingherit printr-o zonă (reglementată acum urbanistic) de locuințe. Cine este răspunzător pentru asta? Nu știu și nici nu îmi doresc acum să caut vinovați, cât mai degrabă soluții!

La finele anului trecut, așa cum este precizat și într-un articol din nr. 2 al Gazetei pentru Cristian, acest proiect inițial al celor de la CNAIR a fost respins cu unanimitate de voturi într-o ședință CL. Tot în acea ședință a fost identificată o soluție ce propunea schimbarea traseului drumului de legătură prin mutarea acestuia în zona industrială aflată în imediata vecinătate, “în încercarea de a salva casele localnicilor și o încărcare de trafic pe care infrastructura actuală nu o suportă”.

Din păcate, din câte se pare, CNAIR și Ministerul Transportului nu au aplecat urechea la propunerea noastră, scoțând proiectul la licitație în forma inițială. Reprezentanții constructorului, ce au participat astăzi la ședință, ne-au confirmat acest lucru.

În vederea salvării celor două locuințe ce urmează a fi demolate, aceștia au venit astăzi cu o propunere de mutare a viitorului sens giratoriu de pe DN73B peste albia râului Ghimbășel și devierea cursului acestuia, așa după cum puteți vedea în imaginea postată.

Ce nu am înțeles eu din această propunere este cine va suporta aceste costuri (modificarea cursului râului) și de ce nu avem pe masa de consiliu mai multe propuneri pentru rezolvarea situației? Pentru că nu am primit un răspuns concret și coerent, am votat împotriva proiectului de autostradă, așa cum a fost el prezentat, la fel ca în 2004! Suntem în 2018, domnilor!”

Sorin Nitu Nu sunt sigur ca cele doua familii nu stiau de riscurile aferente achizitionarii unui teren in acea zona, in conditiile in care planurile racordului autostrazii erau disponibile. anexez schita din proiect (2006 si nu 2004) cu zona racordului clar identificata. In momentul in care acest proiect a fost comunicat, autoritarile din acea vreme ar fi trebuit sa atentioneze pe orice incerca sa vinda/cumpere terenuri in acea zona.

Foto Brașov: Primul vot local pentru autostrada Brașov-București, tronsonul Râșnov-Cristian. După un plan din 2004! Astfel, autostrada va trece prin casele și curțile oamenilor care și-au construit acolo locuințe în ultimii 10 ani 3

Mihai Grapă Pentru acele locuințe Primăria Cristian a eliberat Autorizații de Construire, deși se știa la acea vreme că pe-acolo va trece breteaua de legătură. Din câte știu eu, cei care au construit acele case le-au vândut apoi actualilor proprietari, uitând să le spună acestora de ilegalitatea comisă. Singura vină a actualilor proprietari a fost aceea de a nu se interesa înainte de achiziție dacă nu cumva, în viitor, o să le treacă o autostradă/bretea de legătură peste locuințe

Previous Story

Brașov: Un șofer drogat a adormit la volan, cu piciorul pe pedala de frână

Next Story

Trenul Brașov-București. Eleve minore umilite și amendate de controlori. Un dialog absurd. Gabriel Sandu: „Două fete de 14 ani și 15 ani au urcat cu biletul redus (de la 37 de lei la 24) conform cu reducerea aplicată cu carnetul, dar fără …”