Brașov: Promenadă pe strada Castanilor prin descoperirea canalului Timiș și realizarea unui „mal în trepte”

Last Updated on februarie 14, 2018 Primăria Brașov continuă demersdurile pentru realizarea unei promenade pe strada Castanilor prin descoperirea canalului Timiș (care trece pe sub spaţiul verde de pe latura dinspre Colegiul Tehnic Transilvania) și realizarea unui „mal în trepte”.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a declarat pentru bzb.ro că în aproximativ două săptămâni va fi terminată documentaţiei aferente licitaţiei privind stabilirea temei de proiectare, după care va fi lansată şi procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare.

Brașov: Promenadă pe strada Castanilor prin descoperirea canalului Timiș și realizarea unui „mal în trepte” 1

Odată realizat conceptul de reamenajare a zonei, Primăria Braşov va estima valoarea investiţiei şi va putea stabili detaliile proiectului, ţinând cont şi de faptul că în viitor se doreşte şi „redesenarea” intersecţiei de la Ceasul Rău.

Deocamdată, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, se iau în calcul mai multe scenarii, una dintre variantele luate în calcul pentru porţiunea Canalului Timiş de sub strada Castanilor fiind descoperirea firului de apă şi amenajarea malului în trepte, până la luciul de apă, precum şi refacerea trotuarelor şi zonelor verzi de pe această arteră, astfel încât zona respectivă să fie transformată într-o promenadă.

Canalul Timiş porneşte din zona Dârste şi are o lungime de aproximativ 17 kilometri şi trece inclusiv pe lângă Aula Universităţii „Transilvania”. Cursul de apă se uneşte în zona fabricii Prodlacta cu Pârâul Graft, care porneşte de la Pietrele lui Solomon şi trece pe sub cartierul Şchei.

Timişul a fost acoperit în anii comunismului, după ce devenise doar un canal de preluare a apelor industriale de la mai multe fabrici din oraş, pentru că mirosul emanat de acesta era insuportabil. După Revoluţie, fabricile s-au închis, în timp apa sa curăţat de deşeurile chimice, singura problemă fiind acum gunoaiele aruncate de braşoveni în porţiunea care mai este descoperită, respectiv cea dinspre Pietrele lui Solomon.

Previous Story

There’s gloom and doom when things go boom in Dexter’s lab

Next Story

(Foto) Poiana Brașov: Starea pârtiilor, miercuri 14 februarie. Sunt 0 grade Celsius