Brașov: Jandarm internat la psihiatrie, după ce a atacat o echipă de poliţişti cu un spray

Last Updated on februarie 28, 2018 Un caz mai puțin obișnuit a avut loc la Brașov. Un jandarm de la Gruparea Mobilă a fost internat la Spitalul de Psihiatrie, după ce a atacat o echipă de poliţişti cu un spray.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a manifestat un comportament extrem de bizar şi agitat, în noaptea de luni spre marţi, iar soţia acestuia a sunat la 112 şi a solicitat ajutor.

Brașov: Jandarm internat la psihiatrie, după ce a atacat o echipă de poliţişti cu un spray 1

„Am avut o intervenţie, azi-noapte, la Tărlungeni, după ce soţia unui bărbat în vârstă de 43 de ani a reclamat că acesta are un comportament bizar, nu era coerent… A fost trimis un echipaj de poliţie la locul repsectiv, iar ulterior a fost solicitată şi o ambulanţă.

Până la sosirea ambulanţei, bărbatul a fost cooperant, însă apoi a devenit recalcitrant şi a pulverizat asupra poliţiştilor un spray. Nu ştim dacă era spray paralizant sau doar un spray obişnuit“, a spus Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov pentru Libertatea.

Jandarmul a fost apoi imobilizat şi transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Braşov, unde a rămas internat.

Previous Story

Brașov: Subway deschide pe Republicii cu o ofertă specială

Next Story

Brașov: CHINUIȚI! Coadă la permise în ger. Oamenii nu sunt lăsaţi în clădire, fiindcă acolo ar fi “secrete”. “De azi noapte suntem aici de la 2 şi nu ştim dacă ajungem, că sunt al …”