,O echipă. Un steag. Un ideal”. Jandarmii din Braşov, în echipa care va monta primul steag al Centenarului

Last Updated on ianuarie 23, 2018 Zece jandarmi montani au plecat, marţi dimineaţa, într-o ascensiune pe Vârful Omu, din Munţii Bucegi, unde vor să arboreze drapelul României, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Jandarmii montani din Sinaia, Hunedoara şi Braşov din cadrul proiectului ,,O echipă. Un steag. Un ideal” au format echipa naţională montană care a pornit în escaladarea vârfurilor montane din ţară, fiecare vârf mai înalt de 2.500 de metri, din Carpaţi, urmând să aibă un drapel, iar în august vor încerca să escaladeze cel mai înalt vârf din Europa, informează mediafax.ro

,O echipă. Un steag. Un ideal”. Jandarmii din Braşov, în echipa care va monta primul steag al Centenarului 1

Prima acţiune este escaladarea Vârfului Omu, din Munţii Bucegi, aflat la 2.514 metri altitudine, unde vor arbora un steag pentru a sărbători Unirea cea Mică.

„Este proiectul lor, ideea lor. Toată jandarmeria le e aproape. E un an istoric care ne aduce aproape ca români. Au plecat de la un cântec, „Treceau batalioane române Carpaţii” şi au zis să fie cei care cuceresc vârfurile României marcând momentele Unirii”, a declarat şeful Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, prezent la eveniment.

Ascensiune către Vârful Omu se va face în condiţii grele, deoarece pe munte este viscol, zăpadă mare şi risc ridicat de avalanşă.

Advertisements
Previous Story

Brașov: Tricolor din 3.000 de beculețe pe Tâmpa pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire

Next Story

Autostrada Brașov-Comarnic, alte amânări. Au găsit vile construite pe traseu care acum trebuie demolate