Brașov: Update. Ce spune Poliția după ce o mamă şi fiică au fost găsite moarte în casă după 2 ani

Last Updated on ianuarie 18, 2018 Poliţiştii braşoveni de la Secţia 1 au descoperit, în cursul zilei de marţi, două cadavre umane aflate în stare avansată de degradare. Oamenii legii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că într-un imobil nelocuit se află un cadavru.

Cele două cadavre aparțineau unei mame și fiicei sale, iar ultimele persoane observate în imobil a fost în perioada 2015-2016, informează libertatea.ro

Brașov: Update. Ce spune Poliția după ce o mamă şi fiică au fost găsite moarte în casă după 2 ani 1

„În urma sesizării, a fost efectuată cercetarea la faţa locului, constatându-se că în imobil se aflau două cadavre umane, în stare avansată de degradare. Se fac cercetări sub supravegherea unităţilor de parchet competente pentru identificarea cadavrelor şi stabilirea împrejurărilor în care cele două persoane au decedat, precum şi pentru stabilirea cauzei morţii, cu sprijinul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Braşov”, au declarat, conform bzb.ro, reprezentanţii IPJ Braşov.

Din investigațiile efectuate și din declarațiile vecinilor a rezultat că ultimele persoane observate în imobil au fost o femeie și fiica acesteia, în perioada 2015-2016.

Advertisements
Previous Story

Brașov: Trafic blocat pentru camioane spre Predeal. A nins. „Poliția a oprit într-un punct foarte prost circulația! Este lume care trebuie sa …”

Next Story

Foto Brașov: Coadă URIAȘĂ de camioane spre București! „A depășit sensul giratoriu cu Zizinului”. Doar a nins