Last Updated on decembrie 5, 2017 Tupeu incredibil al unui șofer din Brașov. Deși se afla la o aruncătură de băț de parcarea de la Spitalul Militar, șoferul unui SUV, marca Porsche Cayenne, a ales să își parcheze mașina într-o intersecție.
Acesta a ocupat o bandă și a încurcat circulația aproape o oră. Când a revenit la mașină a fost așteptat de poliția locală care i-a înmânat o amendă de 870 de lei, potrivit bizbrasov.ro.
Incidentul s-a petrecut ieri, înainte de orele prânzului. Agenţii l-au aşteptat pe şoferul indisciplinat mai bine de o oră pentru a-i reaminti câteva dintre prevederile Codului Rutier, pe care probabil le uitase, dar şi pentru a-i înmâna amenda, care s-a dovedit a fi destul de usturătoare.
Acesta a primit de fapt 2 amenzi, în valoare totală de 870 de lei, dar şi 5 puncte penalizare la carnet. Prima amendă a fost dată în conformitate cu prevederile Codului Rutier pentru oprire neregulamentă la mai puţin de 25 de metri de o intersecţie, dar şi la mai puţin de 25 de metri după o trecere de pietoni, iar cea de-a doua amendă, care este de altfel şi cea mai mare, de 580 de lei (la care se adaugă 3 puncte penalizare la carnet), pentru staţionare voluntară în loc nepermis