Brașov: Premieră națională la Spitalul de Cardiologie Clinicco

Last Updated on decembrie 7, 2017 O intervenție în premieră în România a avut loc la Spitalul de Cardiologie Clinicco Brașov. Echipa de medici au efectuat o intervenție minim invazivă de endoprotezare a unui anevrism de aortă abdominală juxtarenal, cu ajutorul unei endoproteze de ultimă generație, folosită pentru prima oară în România.

Pacientul, în vârstă de 65 de ani, prezenta boli asociate multiple, severe, iar în urmă cu mai mulți ani suferise o intervenție chirurgicală pe cord deschis, potrivit clinicoo.ro

Brașov: Premieră națională la Spitalul de Cardiologie Clinicco 1

Dr. Mihai Ursu, cardiolog intervențional, șeful secției de Cardiologie intervențională: Vorbim despre o premieră atât din punct de vedere al endoprotezei, proteză care se introduce prin tehnici minim invazive, cât și a tehnicii folosite, prin triplu acces vascular. Tehnica se referă la tratarea anevrismului prin metode minim invazive, concomitent cu protejarea și stentarea unei artere renale. Practic, prin această metodă, s-a exclus din circulație anevrismul de aortă abdominală, menținându-se funcționalitatea rinichiului, aceasta conferind și complexitatea cazului.

Anevrismul de aortă presupune dilatarea aortei și, prin complicațiile pe care le poate genera – fisurarea sau ruperea peretelui vascular, provoacă o hemoragie masivă, care pune imediat viața pacientului în pericol. Riscul de complicații este cu atât mai mare cu cât anevrismul este de dimensiuni mai mari.

Anevrismul de aortă abdominală se detectează de cele mai multe ori întâmplător la investigații pe care pacientul le face pentru acuze în zona abdominală, pentru că, de multe ori, simptomele sunt de natură digestivă. Investigația cu ajutorul computer tomografului poate confirma diagnosticul, determinând cu exactitate dimensiunile și localizarea afecțiunii.

Vezi video aici:

Dr. Mihai Ursu, cardiolog intervențional, șeful secției de Cardiologie intervențională: Tehnicile noi permit un rezultat excepțional, fără intervenție chirurgicală clasică, ci se apelează la mijloace minim invazive. Cu ajutorul endoprotezei, anevrismul se exclude din fluxul sangvin, nu mai este alimentat cu sânge. Endoproteza este compusă din trei elemente, corpul protezei și două extensii, sigilarea proximală realizându-se prin injectarea într-un inel a unui polimer care etanșeizează perfect peretele aortic, polimer care se regăsește și la nivelul de suprapunere dintre corpul principal și extensii. Dispozitivul a fost lansat în România foarte recent și este ideal pentru situații anatomice deosebite. Ce deosebește acest caz de altele este că anevrismul începea direct sub arterele renale, existînd un risc mare de afectare a rinichiului.

Advertisements
Previous Story

Foto Brașov: Bradul de Crăciun arată superb și în acest an. Însă este „stricat” de atelajul cu Vin Fiert amplasat strategic alături de scena nașterii Mântuitorului și de jilțul lui Moș Crăciun

Next Story

(Foto) Poiana Brașov: De vineri se va schia din nou