Last Updated on noiembrie 23, 2017 Veste foarte proastă pentru fostul patron al clubului de fotbal FC Brașov și patronul Roman. El a fost condamnat doi ani la închisoare cu executare după ce a tras cu arma în cauciucurile mașinii sale rămase în pană. Sentința este definitvă.
Fostul patron de la FC Brașov e ultimul om de fotbal condamnat la închisoare cu executare. Ioan Neculaie va petrecere următorii 2 ani după gratii din cauza nerespectării regimului armelor și munițiilor. Iar decizia este definitivă! Motivul?
Conform gsp.ro care citează Newsbv.ro, care citează rechizitoriul din dosar, omul de afaceri s-a enervat pe șoferul său după ce mașina a făcut pană în drum spre o partidă de vânătoare. A ieșit din ea, a tras și în celelalte cauciucuri, iar localnicii de la marginea Brașovului au auzit focurile și au alertat Poliția.
Avea un an și jumătate cu suspendare
Neculaie a primit acum doar 6 luni de închisoare cu suspendare, însă, din cauza unei condamnări mai vechi pentru ucidere din culpă, un an și jumătate, acesta va sta 2 ani în spatele gratiilor. Precedenta pedeapsă fusese primită după ce un muncitor de la fabrica Roman, deținută de el, a murit când tăia coșul de evacuare al unei centralei termice aflate pe platformă.
Ioan Neculaie a condus FC Brașov până la dispariția echipei în acest an.
4 ani și 3 luni primise Ioan Neculaie în primă instanță într-un alt dosar, după ce ar fi construit piscina şi sala NATO a Hotelului Piatra Mare din Poiana Braşov pe terenul vecinului său, însă a scăpat după apel