Aeroportul Brașov a primit avizul Autorităţii Aeronautice Române. Se trece la o nouă etapă. Anunțul președintelui CJ, Adrian Veștea

Last Updated on noiembrie 14, 2017 Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat luni că s-a primit avizul Autorităţii Aeronautice Române pentru Aeroportul Brașov.

„Zilele trecute am obţinut şi avizul Autorităţii Aernoautice Române pentru proiect, astfel că astăzi (luni – n.r.) am transmis din nou documentaţia către ANAP. În aproximativ trei zile, anunţul de licitaţie în vederea selecţiei constructorului ar urma să fie postat pe SEAP şi astfel procedura de achiziţie să îşi urmeze cursul”, a declarat Veştea, citat de bzb.ro.

Aeroportul Brașov a primit avizul Autorităţii Aeronautice Române. Se trece la o nouă etapă. Anunțul președintelui CJ, Adrian Veștea 1

Avizul era necesar pentru a se trece în următoarea etapă, licitație pentru realizarea suprafeţelor de mişcare, a iluminatului public şi a sistemului de canalizare. Proiectul prevede realizarea căii de rulare Alfa, care va face legătura între pistă şi platforma de parcarea avioanelor, cu o lungime de 200 m şi o lăţime de 23 m, plus acostamente.

Aceasta va fi realizată din dale de ciment cu o grosime de 41 de cm. Aceleaşi caracteristici tehnice va avea şi parcarea pentru aeronave, care va avea o dimensiune de 135 m pe 145 m, şi unde vor putea staţiona 3 aeronave categoria C, cu anvergura aripilor de 36 met

Conform documentaţiei tehnice, elaborate de consultantul Search Corporation, valoarea lucrărilor care fac obiectul acestui proiect este de 9,2 milioane de euro (42.283.732,12 lei), iar termenul de finalizare este estimat la patru luni.

Previous Story

Brașov: Spitalul Sf Constantin face testări gratuite a glicemiei cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. Vezi programul:

Next Story

Brașov: Traian Băsescu a votat luni împotriva construirii unui nou Spital pentru brașoveni