Last Updated on octombrie 3, 2017 Șoferi brașoveni, foarte civilizați, s-au gândit să găsească o altă metodă de a bloca locurile persoanelor cu handicap dar fără să plătească amendă. Așa că, probabil din cea mai pură răutate umană, parchează mașinile fix în fața locurilor special amenajate. Să nu mai parcheze nimeni.
În luna iunie a acestui an, Lidl și Mega Image au început să blocheze roțile mașinilor parcate pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Unii șofer se cred șmecheri și au găsit o nouă cale să-și bată joc de persoanele care au nevoie de aceste locuri.
Pe Facebook, Cetin Ametcea a adăugat fotografii cu mesajul: „Noua smecherie cu locurile de handicapati. Nu parchezi pe ele, ci parchezi in fata lor si le blochezi. Practic, perfect legal, nu? Momentan, la Lidl in Brasov, la civilizatii aia ardeleni, dar asteptam cu interes aparitia si in Bucuresti”.
În luna iunie, pe grupul de Facebook Trafictube, Cosmin Barbu a postat o fotografie cu mesajul: „Cei de la Mega de la Aurel Vlaicu sunt puși pe treaba. Parchezi mai mult de 2 ore, te alegi cu o caracatiță si o amenduță”.
Tot pe Facebook, în luna iunie, Cristi F. Ștefan din București a scris: „Lidl Romania a devenit de astăzi magazinul meu preferat, iată de ce.
Toți cei care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap (deși nu sunt), ori pe lângă locurile de parcare, primesc bonus pentru șmecherie o roată blocată.
Treaba asta mi-a plăcut foarte mult și cred că e singura soluție pentru România.
Taxa pe șmecherie.
Dacă ești șmecher, plătești. Simplu.
Bravo!
PS: Nu am fost plătit de LIDL să zic asta”.