Brasov: Fost deputat PSD condamnat la 5 ani şi 10 luni închisoare pentru abuz în serviciu şi luare de mită

Last Updated on octombrie 31, 2017 Fostul deputat și vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, Ion Ochi, a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni închisoare pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Decizia nu este definitivă.

DNA arăta, într-un comunicat transmis pe 23 iunie 2015, că în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/ 2006 privind achiziţiile publice, Ion Ochi, în înţelegere cu Dorin Nica, i-a încredinţat acestuia execuţia unor lucrări de reparaţii ale unui drum judeţean, respectiv DJ 112D, km 7+218 — 11+300, situat între localităţile Prejmer şi Lunca Câlnicului, informează adevarul.ro

Brasov: Fost deputat PSD condamnat la 5 ani şi 10 luni închisoare pentru abuz în serviciu şi luare de mită 1

Anchetatorii susţin că astfel s-a urmărit atât obţinerea unor foloase materiale necuvenite, cât şi capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfăşoare în toamna anului 2012, alegeri în urma cărora a şi devenit deputat.   Procurorii au constatat că lucrările au fost efectuate în proporţie de aproximativ 60%, în perioada noiembrie — decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Braşov, fără a exista vreun contract, fără specificaţii tehnice şi fără supraveghere din partea unui diriginte de şantier.

Mai mult, Ion Ochi i-a determinat pe ceilalţi participanţi care au contestat procedura licitaţiei să-şi retragă contestaţiile formulate, menţionează DNA. Potrivit procurorilor, comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte şi inculpaţii Costea şi Blaga, a fost constituită la 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziţie a preşedintelui CJ Braşov, iar la 2 aprilie, în baza împuternicirii acestuia, Ion Ochi a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.

Tribunalul Braşov a dat decizii de condamnare şi în cazul altori inculpaţi implicaţi: Viorel Costea — şef al Direcţiei de Administrare Drumuri (3 ani cu suspendare), Nicolae Blaga — director al Serviciului de Administrare Drumuri, funcţii deţinute în cadrul CJ Braşov la data faptelo (2 ani şi 8 luni cu suspendare)r, Todorică Constantin Şerban — primar al localităţii Prejmer la data faptei (3 ani cu executare), Cristian Dorin Nica — director general SC Conforest SA la data faptei (4 ani cu executare) şi Neculai Tăutu, diriginte de şantier (2 ani cu suspendare). Cazul a  ajuns la Tribunalul Braşov declinat de la Curtea Supremă, după ce Ion Ochi şi-a dat demisia din Parlament.

„Admite acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov şi obligă inculpaţii Ochi Ion, Costea Viorel, Tăutu Neculai, Blaga Nicolae, Şerban Todorică Constantin şi Nica Cristian Dorin, în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 1.647.236 lei la care se adaugă dobănzi şi penalităţi de întărziere conform art 174 şi 176 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pănă la plata integrală a debitului, această sumă cu titlu de despăgubiri civile reprezentănd daune material”, se arată în minuta deciziei.

Previous Story

Brașov: Concert Subcarpați. Vezi cât costă un bilet:

Next Story

Brașov: ATENȚIE! Sirenele vor suna astăzi!