Last Updated on octombrie 18, 2017 Ministrul român de finanțe, Ionuț Mișa, a discutat cu vicepreședintele BM, Cyril Muller, posibilitatea unei finanțări pentru autostrada Ploiești – Brașov. Banca și-a declarat sprijinul pentru acest proiect, urmând să demareze deja prima misiune tehnică începând cu data de 30 octombrie 2017.
Un alt punct important al discuției s-a referit la implicarea activă a specialiștilor BM, împreună cu alte instituții financiare internaționale, în privința celor 8 spitale regionale pe care autoritățile române le consideră o prioritate pentru cetățeni.
“Obiectivele de dezvoltare urmărite în cadrul proiectelor actuale sunt în continuare prioritare, inclusiv prin prisma impactului acestora asupra îndeplinirii obiectivelor Programului de Guvernare. În privința noilor proiecte, avem în vedere clarificarea ariilor de interes/obiectivelor care pot beneficia de asistență tehnică și/sau financiară a Băncii, plecând de la prioritățile prezentate de Guvernul României”, a susținut oficialul român.
Cu ocazia prezenței la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și a Grupului Băncii Mondiale, ministrul Ionuț Mișa a participat la o masă rotundă cu reprezentanții unor companii membre ale Consiliului de Afaceri Americano – Român (AMRO).
Oficialul român a precizat că România oferă oportunități multiple companiilor americane, în special în domenii precum apărarea, cercetarea – dezvoltarea, domeniul sănătății sau infrastructura, invitând companiile prezente la reuniune să exploreze noi posibilități de extindere a activităților lor din țara noastră.