Last Updated on septembrie 15, 2017 Un șofer este acuzat că a lovit joi noapte un taxi și a fugit de la locul accidentului. Un martor spune că vinovatul se întrecea cu șoferul cu care a fugit. Joi după-amiază 3 mașini s-au ciocnit pe Carpaților.
Pe grupul de Facebook Info Trafic jud Brașov, Bobocea Robert a scris: „Accident Andos, un ford focus 2 cameleon a lovit un taxi. A incercat sa fuga si dupa ce a abandonat masina a plecat cu alta masina. Omu in Livada sarea la bataie.
(foto: Cosmin Niculescu)
Joi după amiaza, în jurul orei 16, 3 mașini s-au ciocnit pe strada Carpaților. O persoană a fost rănită.
„Persoana în cauză a suferit un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism la umărul stâng. A fost transportată la spital de către echipajul SMURD venit pentru intervenţie”, a declarat cpt. Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov, citat de bzb.ro.
Traficul în zonă a fost îngreunat până la eliberarea părţii carosabile de către cele trei autoturisme implicate.