FELICITĂRI! 4 jandarmi din Brașov au escaladat cel mai înalt vârf muntos din Vestul Europei

Last Updated on septembrie 11, 2017 Patru jandarmi montani din județul Brașov au reușit să escaladeze cel mai înalt vârf muntos din Vestul Europei. Plt.adj. Blajiu Marian, plt.maj.Bârligă Marian, plt.adj.şef Gârniţă Costel și col.(r) Măluşelu Marian au parcurs cel mai dur traseu din viața lor.

„După cele două zile obligatorii de aclimatizare pe care le-au făcut urcând spre refugiul Tete Rousse (3.167 m) din Munții Alpi, colegii noștri s-au încumetat să străbată Grand Couloir- un loc foarte primejdios din pricina căderilor masive de pietre – pentru a ajunge la refugiul Gouter (3.835 m).

FELICITĂRI! 4 jandarmi din Brașov au escaladat cel mai înalt vârf muntos din Vestul Europei 1

De aici au pornit să-și testeze limitele spre vârful Mont Blanc (4.810 m) pe care au și reușit în cele din urmă să îl escaladeze.

Totul pentru a-și demonstra că pot, pentru a simți ce înseamnă să folosești acele rezerve de nebănuit pe care toți le avem ascunse în noi și nu în ultimul rând pentru a privi preț de câteva minute asupra celui mai larg orizont și priveliștii care să le înalțe sufletul.

FELICITĂRI! 4 jandarmi din Brașov au escaladat cel mai înalt vârf muntos din Vestul Europei 2

Să îi felicităm așadar pe jandarmii care au dus drapelul României pe acoperișul Europei, dând un bun exemplu de înfruntare a greutăților în echipă și pregătindu-se pentru a face în continuare ceea ce iubesc mai mult : să salveze oameni”, transmite Jandarmeria Română.

Advertisements
Previous Story

Turistă în Brașov, în Gară: „Văd, fericită, o puzderie de taxiuri în dreapta gării și mă îndrept spre primul șofer, că așa e politicos …”

Next Story

RESPECT! „Un foarte bun prieten și-a lăsat toată viața lui de la București, prieteni, confort și planuri, și a devenit învățător pentru elevii dintr-o localitate fără viitor de pe lângă Brașov. Cred că astfel de gesturi duc România înainte …”