Brașov: Se desființează trecerea de pietoni de la Primărie

Last Updated on iulie 19, 2017 Comisia de Circulație de la Primărie a decis marți să mute trecerea de pietoni de la Primărie, de lânga parc, mai aproape de staţia RATBV de la Liceul de Muzică.

Potrivit administratorului public al Braşovului, Miklos Gantz, noua trecere va fi imediat după intersecţia cu strada Colonel Buzoianu, într-o zonă în care mulţi oameni trec neregulamentar strada, informează bzb.ro.

Brașov: Se desființează trecerea de pietoni de la Primărie 1

Pentru a se putea amenaja noua trecere, circulaţia rutieră din zonă va fi resistematizată, urmând a fi „redesenate” zonele haşurate de la intersecţia străduţelor din spatele SIF Transilvania şi Poştă cu strada Nicolae Iorga. De asemenea, pentru ca traficul din această zonă să se poată desfăşura în condiţii optime, administratorul public al Braşovului a afirmat că se ia în calcul semaforizarea noii treceri.

Odată cu amenajarea noii treceri de pietoni, cea existentă imediat după strada care trece pe lângă Primărie va fi desfiinţată, astfel că nu va mai fi blocată circulaţia maşinilor care ies pe strada Nicolae Iorga, arată acum Primăria.

Staţia RAT de pe Nicolae Iorga din zona Primăriei (numită chiar Staţia „Primărie”) a fost mutată de vizavi de Parcul Central la Liceul de Muzică în ianuarie 2016.

Relocarea s-a făcut la cererea Primăriei, pentru că mulţi pietoni treceau ilegal strada direct din staţia RAT către parc şi nu foloseau zebra de capătul dinspre Primărie al parcului. Tot pentru 2016 era anunţată şi mutarea trecerii de pietoni în cauză, aproape de staţia RAT.

Nu s-a mai întâmplat atunci, se va întâmpla acum, în 2017, pentru că, bineînţeles, pietonii au continuat să treacă neregulamentar strada, de această dată în zona noii staţii RAT.

Zebră către supermarchet, în cartierul Noua
Tot în şedinţa Comisiei de circulaţie de ieri a fost avizată amenajarea unei treceri de pietoni în cartierul Noua, solicitarea venind din partea locuitorilor din zonă. Noua trecere va fi realizată pe strada Prunului, la intersecţia cu strada Vişinului, scopul ei fiind facilitarea accesului la supermarketul din zonă.

Previous Story

Șofer din Brașov prins pe autostradă cu 223 km/h. Vezi ce a pățit

Next Story

National. Wizz Air nu mai tarifează bagajele mari de mână! Anunțul companiei: