Brasov: Festivalul Săptamana Haferland. Vezi aici programul:

Last Updated on iulie 5, 2017 Festivalul “Săptămâna Haferland” este cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania. Festivalul, care va avea loc în perioada 9-14 august, își propune să atragă deopotrivă sașii întorși acasă și turiștii care vor să descopere o zonă de poveste, acesta fiind cel mai mare eveniment dedicat promovării culturii săsești din Transilvania.

Primele trei ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 4000 participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.

Brasov: Festivalul Săptamana Haferland. Vezi aici programul: 1

Mai mult, de la an la an, numărul activităților cuprinse în programul festivalului a crescut, iar acestea au devenit din ce în ce mai diversificate: de la slujbe în bisericile fortificate, la proiecții de filme și până la baluri tradiționale săsești și expoziții de fotografie.

Cea de-a patra ediție a Săptămânii Haferland a avut loc în perioada 10 – 15 august 2016 și a inclus localitățile Fișer, Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf.

Program:

09 august, ora 10:00 – Archita „O invitație la masă”

  • Brunch cu produse locale;
  • Expoziții;
  • Muzică și dansuri;
  • Plimbare pe coline.

09 august, ora 15:00 – Roadeş „Sărbătoarea satului!”

  • Muzică şi dansuri pentru cei mici și cei mari;
  • Sărbătoarea copiilor din Clubul Tabaluga;
  • Activitaţi organizate de echipa Fundaţiei Tabaluga.

 10 august, ora 10:00 – Homorod „Bun venit satului Homorod în marea familie Haferland!”

  • Slujbă în Biserica Fortificată;
  • Prezentarea Bisericii Fortificate şi expoziţie despre tradiţiile din Homorod;
  • Dansuri săseşti ale grupei Biberach din Germania;
  • Piesă de teatru;
  • Muzică săsească cu trupa Lidertrun.

10 august, ora 14:00 – Viscri „Sărbătoarea Orgii!”      

  • Masă în șura casei parohiale cu preparate tradiţionale;
  • Orga din Viscri împlineşte 200 de ani: Vechi partituri descoperite în regiunea Haferland, interpretate sub conducerea maestrului Jürg Leutert;
  • Picnic tradițional de seară cu slănină.

11 august, ora 09:00 – Buneşti „Tinerii saşi vă invită să îi insoţiţi la o altfel de lecţie de istorie!”

  • Prin satele din Haferland cu bicicleta sau… cu căruţele;
  • Degustări de produse tradiţionale la Biserica Fortificată;
  • Ateliere de meșteșuguri;
  • Aminitiri depănate de saşi şi oamenii satului.

11 august, ora 12:00 – Saschiz „Să descoperim cetatea ţărănească!”

  • Concert de muzică clasică în Biserica Fortificată;
  • Expoziţie de fotografie cu imagini vechi și noi ale cetăţii ţărăneşti din Saschiz;
  • Musical brunch;
  • Atelier de ceramică.

11 august, ora 19:00 – Criț „Balul săsesc!”

  • Atmosfera unică a balurilor săseşti susţinută de trupa Feeling Band din Germania.

 12 august, ora 11:00 – Meşendorf „Despre mituri culinare şi nu numai …!”

  • Slujbă în Biserica Fortificată;
  • Delicii culinare (istoria locală a preparatelor săsești & italiene);
  • Muzică de fanfară și dansuri în pădure.

12 august, ora 16:00 – Rupea „Lunga istorie a saşilor în Rupea!”                     

  • Expoziţii găzduite de camerele cetăţii & muzeul etnografic;
  • Demonstrație de tradiții populare multiculturale, muzică și dansuri;
  • Proiecţie de film în aer liber;

13 august, ora 11:00 – Criţ  „Amintiri despre viitorul satelor săseşti!”

  • Slujbă în Biserica Fortificată;
  • Concert de orgă;
  • Muzică de fanfară și dansuri tradiţionale săseşti: admiră, învaţă şi participă!
  • O călătorie printre vechi reţete săseşti şi preparate reinventate;
  • Amintiri despre viitorul satelor săseşti : Moment literar;
  • Activităţi pentru copii;
  • Piesă de teatru;
  • Seară de muzică între zidurile fortificaţiei. O combinaţie unică de stiluri.

14 august, ora 11:00 – Cloașterf „Comori ascunse în Haferland!”                     

  • Brunch cu preparate tradiţionale;
  • Treasure hunt – să explorăm comorile din Haferland;
  • Concert în biserica din Cloaşterf.
Advertisements
Previous Story

Oficial ! Meciuri de Liga 1 la Brașov. Sepsi joacă pe Tineretului

Next Story

Video Brașov: Centrul orașului învăluit într-un fum negru, după ce un restaurant a luat foc